Bolojan: Plătim dobânzi cât o autostradă sau o treime din salariile bugetarilor
0 5 minute 4 ore

Ilie Bolojan avertizează: România plătește 60 de miliarde de lei doar dobânzi în acest an

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat într-un interviu televizat că România va plăti în acest an aproximativ 60 de miliarde de lei doar pentru dobânzile la creditele contractate în anii anteriori. Suma este echivalentă cu valoarea construirii unei autostrăzi și reprezintă mai mult de o treime din totalul salariilor aparatului de stat.

„Gândiţi-vă că nu poţi să reduci deficite de la 9,3%, cât am avut în 2024, dintr-o dată să fii echilibrat. Asta în condiţiile în care din acest deficit pe care îl vom avea anul acesta, la final, de aproximativ 6-6,2 la sută reprezintă doar dobânzile pe care le plătim la creditele pe care le-am contractat în anii trecuţi, în care am avut deficit mare, deci plătim doar anul acesta aproximativ 60 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă valoarea unei autostrăzi, ceea ce înseamnă cam undeva mai mult de o treime din toate salariile funcţionarilor publici din România, aparatul de stat. Total cheltuieli de salarii în jur de 166 de miliarde. Dobânzile pe care le plătim, vă daţi seama, înseamnă 60 de miliarde”, a afirmat Ilie Bolojan.

Prioritatea unui guvern cu puteri depline

Bolojan a subliniat că o prioritate pentru perioada imediat următoare este ca România să aibă un guvern cu puteri depline. Potrivit acestuia, viitorul executiv va trebui să rezolve situația financiară actuală și, în același timp, să pregătească proiectul de buget și să adopte legislația necesară pentru menținerea echilibrelor financiare și în anul următor.

„Ceea ce a făcut Guvernul pe care l-am condus anul trecut şi anul acesta are efecte, în principal, până la sfârşitul acestui an. Dacă vrem să ne reducem în continuare cheltuielile cu dobânzile anii următori, trebuie să ne reducem deficitele, diferenţa dintre cât cheltuim şi cât ne putem permite”, a mai spus Bolojan.

Apel la nominalizarea rapidă a unui premier

Premierul interimar și-a exprimat speranța că președintele Nicușor Dan va nominaliza un premier într-un interval cât mai scurt, astfel încât persoana desemnată să poată începe discuții serioase cu partidele politice.

„Şi atunci este o miză importantă şi sper că domnul preşedinte, într-o perioadă cât mai rapidă, va face o nominalizare în acest sens, în aşa fel încât premierul care este desemnat să poată începe o discuţie cât se poate de serioasă cu partidele. Şi avem responsabilitatea, în situaţia de criză prelungită generată de modul în care s-a comportat PSD iresponsabil, generând o moţiune de cenzură fără să pună nimic în loc, să găsim o soluţie, pentru că aici nu mai e vorba de Bolojan, de o persoană sau alta, este pur şi simplu vorba de a ne asigura că România este o ţară care are o administraţie funcţională, că ne pregătim pentru un buget serios pentru 2027. Şi nu în ultimul rând, este o problemă legată şi de partea de încredere în direcţia în care se mişcă ţara”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Reducerea deficitului și creșterea investițiilor

Premierul Ilie Bolojan a transmis anterior, într-un mesaj publicat pe Facebook, că perioada de provizorat nu mai poate continua și că România are nevoie rapid de un guvern cu puteri depline, care să continue măsurile de reducere a deficitului și să mențină investițiile.

„Suntem într-un moment important pentru evoluția României. Am schimbat direcția anul trecut, iar măsurile luate până acum au funcționat”, a transmis Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, deficitul bugetar a scăzut în primele șapte luni din 2026 cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, cheltuielile de personal ale statului s-au redus, iar investițiile publice au ajuns la 76 de miliarde de lei, cu aproape 15 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2025.