Predoiu: Pericolul dronelor necesită noi măsuri și tehnologii
0 3 minute 2 ore

Cătălin Predoiu, mesaj de Ziua Pompierilor: „Pericolul dronelor necesită noi măsuri și tehnologii”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat duminică la ceremonia desfășurată la Monumentul Eroilor Pompieri din București, cu prilejul împlinirii a 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Cu acest prilej, el a declarat că România trebuie să se pregătească pentru noi amenințări, de la drone și incendii de mare amploare până la inundații, și a anunțat că pompierii au avut peste 400.000 de intervenții în situații de urgență în acest an.

Predoiu a subliniat necesitatea unor tehnologii antidronă pentru structurile de intervenție. El a precizat că pericolul dronelor este unul cu care ne-am confruntat în această vară aproape săptămânal și că acest lucru reclamă eforturi din partea Parlamentului, pentru adoptarea unei legislații adaptate, și din partea Guvernului, pentru procurarea tehnologiilor necesare și echiparea structurilor de intervenție.

„Cred că le vedeți deja cu ochiul liber. Vedem semnele acestor noi provocări: drone, incendii de mare anvergură, pe suprafețe extinse, incendii de pădure combinate cu dezastre naturale, inundații”, a afirmat ministrul.

El a vorbit și despre importanța investițiilor în dotare, menționând meritul secretarului de stat Raed Arafat în proiectarea acestei viziuni și contribuția fondurilor europene. Potrivit lui Predoiu, dotarea Ministerului Afacerilor Interne pentru intervențiile în situații de urgență este la un nivel superior în Europa, iar modelul de organizare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este studiat la nivel european și în structuri NATO dedicate gestionării acestor riscuri.

Ministrul a mai spus că nouă din zece români își exprimă încrederea în profesia de pompier și a mulțumit celor peste 400.000 de intervenții din acest an și miilor de vieți salvate.

La eveniment au fost prezenți secretarul de stat dr. Raed Arafat, reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne, șefii armelor din MAI, veterani, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere.