Gigi Becali a anunțat plecarea lui Marius Baciu după eșecul de la Craiova
0 4 minute 2 ore

FCSB se desparte de Marius Baciu după înfrângerea cu 0-5 la Craiova

După înfrângerea categorică suferită de FCSB pe terenul Universității Craiova, scor 0-5, patronul clubului a anunțat că antrenorul Marius Baciu nu va mai continua pe banca tehnică. Decizia vine în contextul în care Baciu intrase deja sub presiune înaintea acestei partide din etapa a 10-a, iar patronul îi ceruse victoria pentru a-și păstra postul.

„O să am o discuție cu el. Cred că la 5-0 își dă el demisia. Oricum trebuie să plece, n-are ce să facă, săracul”, a declarat patronul FCSB după meci.

Acesta și-a exprimat nemulțumirea și față de prestația echipei, criticând în special incapacitatea jucătorilor de a păstra posesia mingii. „Eu am zis că nu avem valoare, dar chiar așa să n-ai nicio… Că face Becali, că nu știu ce, dar face Becali antrenamentele? Nu avem o posesie de 5 pase”, a adăugat el.

Scorul partidei de la Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu 5-0 în fața FCSB-ului. Al Hamlawi a înscris de două ori în prima repriză, Cicâldău a majorat avantajul în minutul 57, iar Elisor, intrat pe parcurs, a reușit o „dublă” în minutele 69 și 87.

Reacția lui Marius Baciu

La finalul partidei, Marius Baciu a recunoscut că ia în calcul plecarea de la FCSB. Antrenorul și-a asumat rezultatul și a vorbit despre „onoarea” celor implicați, precizând că dorește o discuție cu conducerea clubului înainte de a anunța o decizie definitivă.

„Eu vreau să am o discuție. Nu-i vorba de demisie aici, e vorba de onoarea fiecăruia dintre noi și, normal, te poți gândi la orice. Și mă gândesc, într-adevăr, să plec. Dar, cum am venit, vreau să am și o discuție corectă cu șefii mei. Acest club trebuie să meargă mai departe și trebuie să găsim soluția cea mai potrivită. Nu pot să anunț eu la flash-interviu decizia înainte de a purta o discuție corectă cu conducerea”, a declarat Baciu.

Tehnicianul s-a declarat profund dezamăgit de prestația echipei și a admis că FCSB nu mai poate invoca scuze după un asemenea rezultat. „Dezamăgirea e foarte mare. Chiar dacă îți trec toate prin cap, prin gând, trebuie să fim conștienți cu toții că nu face cinste absolut niciunuia dintre jucători și antrenori rezultatul acesta, cum o dăm. Dacă până acum am avut ghinion, că am avut nu știu ce… Corect, nu suntem pregătiți, am venit târziu, nu prea avem scuze. E vina antrenorului, corect, ne asumăm cu toții. Eu îmi asum absolut orice eșec”, a spus el.

Întrebat despre implicarea patronului în deciziile de la echipă, Baciu a refuzat să pună rezultatul pe seama acestuia și a cerut mai mult din partea jucătorilor. „Patronul este implicat și-l știm cu toții, dar, până la urmă, nu joacă patronul. Trebuie să joace jucătorii. Aștept mult mai mult de la jucători sau, cel puțin, la meciurile astea mari, din ceea ce am încercat să jucăm, din ceea ce am încercat să pregătim. Nu ne-a ieșit. Degeaba, ce discutăm acum? N-avem ce să discutăm de patron sau de altceva”, a conchis antrenorul.

Potrivit informațiilor vehiculate în presă, Baciu ar fi luat hotărârea de a demisiona încă înaintea derby-ului, indiferent de rezultatul partidei.