0 2 minute 5 ore

România învinge Ucraina cu 3-0 și se califică în sferturile Campionatului European de volei

Naționala României de volei masculin a învins Ucraina cu 3-0, duminică, la Sofia, și s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European.

România a început foarte bine partida și a câștigat primul set cu 25-22. În setul al doilea, Ucraina a condus cu 12-9, însă România a revenit și a egalat la 15-15. Finalul le-a aparținut tricolorilor, care s-au desprins după 18-18 și au câștigat cu 25-21.

Setul al treilea a fost cel mai disputat. Ucraina a avut mai multe mingi de set, iar România a ratat, la rândul ei, mai multe mingi de meci. Tricolorii au rezistat într-un final tensionat și s-au impus cu 30-28, închizând partida cu 3-0.

România urcă pe locul 22 mondial și se apropie de Campionatul Mondial

Victoria cu Ucraina a adus României și un salt important în clasamentul mondial. Tricolorii au câștigat 15,61 puncte și au urcat trei poziții, până pe locul 22, cu un total de 166,19 puncte.

După acest rezultat, România are 99,99% șanse să se califice la Campionatul Mondial din 2027.

Cum au ajuns România și Ucraina în faza eliminatorie

România a încheiat pe locul al treilea Grupa D, disputată la Cluj-Napoca, după ce a obținut trei victorii, cu Elveția, Turcia și Franța. În ultimul meci din grupă, tricolorii au învins Franța cu 3-2, după ce au revenit de la 0-2 la seturi.

Ucraina a încheiat pe locul al doilea Grupa B, după patru victorii, obținute în fața Israelului, Macedoniei de Nord, Bulgariei și Portugaliei. Singura înfrângere a venit în meciul cu Polonia, liderul clasamentului mondial.