Nicușor Dan, după întâlnirea cu investitorii americani: principalele îngrijorări vizează situația politică
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că a discutat cu reprezentanți ai companiilor, băncilor și fondurilor de investiții americane care investesc în obligațiuni românești, iar preocupările acestora au fost mai mari legate de situația politică decât de cea financiară. El a precizat că discuțiile au avut loc la un nivel mai înalt decât cele care se desfășoară în mod curent la București.
„A fost o discuție cu reprezentanți ai companiilor, băncilor, fondurilor de investiții care investesc în obligațiuni românești, la un nivel mai înalt decât cele care au loc în mod curent la București. Și bineînțeles că au fost puse întrebări legate de situația politică, situația financiară. Eu am răspuns la cele legate de situația politică. Domnul ministru Nazare și domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toți indicatorii financiar stăm foarte bine față de locul de unde am plecat”, a afirmat șeful statului într-o conferință de presă.
Potrivit președintelui, investitorii americani au întrebat când va avea România un guvern. Nicușor Dan a spus că le-a transmis că, dincolo de disputele politice, există multă rezonabilitate în zona politică pe chestiunile importante, amintind de colaborarea din vara anului trecut, în lunile iulie-august, pe tema PNRR.
Președintele a recunoscut că a făcut anumite estimări pentru investitori privind perioada în care România va avea un guvern, dar a refuzat să le facă publice. „M-au întrebat și le-am făcut niște estimări”, a subliniat el.
În cadrul aceleiași conferințe, Nicușor Dan a menționat că a avut și o întâlnire cu românii din sectorul tehnologic din Statele Unite, precum și alte întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri american, cărora le-a prezentat oportunitățile pe care le oferă România. De asemenea, a participat la o întâlnire organizată de J.P. Morgan cu instituții financiare care împrumută România, pentru a le comunica stadiul actual.
Declarațiile președintelui vin în contextul în care liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a criticat luni pe Nicușor Dan pentru nominalizările făcute pentru funcția de prim-ministru de la începutul mandatului său. Grindeanu a declarat că toți candidații nominalizați până acum sunt de dreapta și că acest lucru „nu e chiar corect”, precizând că la negocierile de la Cotroceni i-a cerut președintelui să-i încredințeze mandatul de prim-ministru, în calitate de lider al partidului cu cei mai mulți parlamentari.
Tot luni seară, premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că nu intenționează să își depună mandatul și că va merge la votul de învestitură din Parlament, chiar dacă nu are voturile social-democraților. El a adăugat că își propune să aibă un „dialog civilizat” cu PSD, în ciuda deciziei anunțate după ședința Biroului Permanent Național al partidului. Această poziție vine după avertismentul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a spus că ar fi o „pierdere de vreme” ca Mureșan să se prezinte în fața Parlamentului fără o majoritate și i-a cerut să depună mandatul dacă nu are cele 233 de voturi necesare.