Grindeanu: PSD nu votează Guvernul Mureșan. După vot, mingea e la Președinte
0 4 minute 2 ore

Grindeanu: PSD nu votează Guvernul Mureșan. După vot, mingea se întoarce la președinte

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, la finalul întâlnirii cu membrii organizației PSD Craiova, că social-democrații nu vor vota Guvernul condus de Siegfried Mureșan și a făcut din nou apel la premierul desemnat să își depună mandatul, deoarece nu va strânge majoritatea necesară pentru învestitură.

Grindeanu a declarat că, după ce acest guvern va pica, „mingea se întoarce la președinte”, care are două variante: fie declanșează procesul pentru alegeri anticipate, fie face o nouă desemnare.

„După ce pică acest guvern, săptămâna viitoare am înțeles, dar hai să vedem când vin și depun. Termenul limită este miercurea viitoare. De îndată ce vor veni la Parlament, voi convoca Birourile Permanente Reunite și vom intra în procedură de audieri și vot. Dacă depun rapid facem votul luni, marți, apoi mingea se întoarce la președinte. Ori intrăm în procedură de anticipate, ori face o nouă nominalizare”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă la Craiova.

Liderul social-democraților a spus că partidul nu se teme de perspectiva alegerilor anticipate, dar a atras atenția că nu este o soluție.

„Nu excludem anticipatele. Am discutat cu colegii din PSD. Vom fi pregătiți, cel mai repede se pot organiza undeva în februarie, PSD va fi extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, cei care încearcă să ne cânte prohodul sau să ne sape groapa sunt convins că vor pica ei în ea. Asta din punct de vedere politic. Din punct de vedere economic nu e o situație pe care România și-ar dori-o. Eu cred că e o situație pe care ar trebui să o evităm. Cred că după această glumă de nominalizare trebuie să avem o soluție serioasă și să venim rapid cu un guvern. De aceea am făcut apel hai să scurtăm perioada, Siegfried Vasile Mureșan să își depună mandatul, nu își dorește să fie prim-ministru”, a spus Sorin Grindeanu.

Președintele PSD a reiterat că este „evident” că social-democrații nu vor vota pentru învestirea Guvernului Mureșan.

Liderul PSD a mai spus că dacă va fi el desemnat în funcția de prim-ministru va discuta „cu toată lumea”, fără să excludă AUR.

Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să renunțe la varianta Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, având în vedere că acesta nu are voturile necesare în Parlament, însă liderul PNL a refuzat, potrivit unor surse.

Potrivit acelorași informații, social-democrații ar putea lua în calcul susținerea unui guvern condus de un premier tehnocrat, dar din care să facă parte și miniștri politici. Într-o asemenea formulă, PSD ar putea atât să voteze Cabinetul, cât și să intre la guvernare cu propriii miniștri.

Despre acest scenariu, la Craiova, Sorin Grindeanu a spus: „Noi avem niște decizii luate la Sinaia, care spun așa că nu votăm niciun guvern din care nu facem parte, asta e o condiție necesară, nu și suficientă. Nu putem merge într-un guvern în care PSD are ministere, dar continuăm linia proastă a lui Bolojan. PSD nu va face parte dintr-un guvern care continuă politicile lui Bolojan. Va conta și programul de guvernare și evident, cine este acel tehnocrat.”