BNR recunoaște în instanță că propriile documente nu produc efecte juridice, mutând responsabilitatea către instituțiile care le-au folosit

Banca Națională a României a câștigat un litigiu susținând că precizările, recomandările și avertizările sale nu sunt acte administrative și nu produc efecte juridice proprii. Decizia avantajează banca centrală, dar creează dificultăți pentru instituțiile publice care au utilizat aceste documente în verificarea, contestarea sau refuzarea garanțiilor emise de Trustee Capital Management IFN OÜ.

Documentele BNR nu au rămas în interiorul instituției. Au ajuns la Secretariatul General al Guvernului, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Autoritățile de Management și Administrația Fondului pentru Mediu, unde funcționarii le-au folosit în proceduri administrative concrete.

Traseul este următorul: BNR transmite poziția, administrația o primește, funcționarii o aplică, apar instrucțiuni și acte concrete, garanțiile sunt contestate sau refuzate, Trustee atacă BNR, iar banca centrală declară instanței că documentele sale nu produc efecte juridice. Și câștigă.

Apare astfel o contradicție: în instanță, BNR susține că documentul său nu produce efecte juridice, iar în administrație se aplică pe baza lui. Dacă prima afirmație a salvat BNR, a doua devine problema celor care au transformat recomandarea într-o decizie administrativă.

În documente apar mai multe nume. La BNR, Dan Suciu, director al Direcției Comunicare și Relații cu Publicul, și Adrian Cosmescu, director al Direcției Supraveghere, figurează pe documentul din 24 octombrie 2024 transmis Administrației Fondului pentru Mediu. Alexandru Nicolae Păunescu, directorul Direcției Juridice a BNR, apare în documentele prin care poziția băncii este apărată juridic. La ADR Sud-Vest Oltenia, Monica Botea aprobă Instrucțiunea nr. 31, iar Lavinia Crețu o avizează juridic. La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, documentul privind condițiile aplicate garanțiilor este întocmit de Lucian Pavel, avizat de Adela Voicu și semnat de George Turtoi. La ADR Nord-Est, Georgiana Surdu aplică mecanismul într-un contract concret. În documentația cazului mai apar Vasile Asandei, Bogdan Budurea și Florin Stanciu.

Comisia Europeană analizează mecanismul prin care poziția unei autorități naționale a fost propagată prin administrație și a produs efecte asupra unei instituții financiare dintr-un alt stat membru. Prin apărarea BNR, întrebarea se mută către instituțiile din aval: cine a transformat documentele în instrucțiuni, cine le-a invocat, cine a cerut confirmări, cine a refuzat garanția și cine a semnat actul care a produs efectul juridic pe care documentul BNR, potrivit chiar BNR, nu îl putea produce.

Dimensiunea prejudiciilor este în curs de estimare. Trebuie stabilite pierderile și costurile suportate de operatorii economici ale căror garanții au fost respinse sau contestate, costurile înlocuirii garanțiilor, capitalul și contragaranțiile blocate, întârzierile contractuale și alte pagube comerciale. Separat trebuie cuantificate efectele asupra bugetelor publice și proiectelor finanțate din fonduri europene: întârzieri, proiecte blocate, cheltuieli suplimentare și fonduri neabsorbite sau expuse riscului de neabsorbție.

În litigiul câștigat de BNR, banca centrală a obținut soluția pe fundamentul că documentele contestate nu produc efecte juridice proprii. Dacă hotărârea stabilește și inexistența răspunderii solidare a BNR pentru prejudiciile produse prin actele concrete ale celorlalte autorități, consecința devine incomodă pentru instituțiile din aval: fiecare act concret va trebui urmărit până la instituția și persoanele care l-au întocmit, avizat, aprobat și aplicat.

Nu mai este suficientă formula „am făcut-o pentru că așa a spus BNR”. BNR a obținut în instanță recunoașterea că ceea ce spusese nu reprezenta, prin el însuși, actul juridic producător al efectului. Administrația care le-a transformat în refuzuri concrete a rămas cu propriile acte și propriile semnături.

Această separare este relevantă și în analiza europeană. Bruxelles-ul nu trebuie să stabilească dacă un funcționar a avut încredere în BNR, ci ce a făcut administrația română și ce efecte a produs mecanismul asupra accesului pe piață al unei instituții financiare dintr-un alt stat membru.

BNR poate să fi câștigat procesul. Rămâne de văzut cine a câștigat pisica moartă. Instituțiile nu semnează. Oamenii semnează.