0 4 minute 2 ore

Reducere de 90% la tren pentru studenți în anul universitar 2026-2027. Condițiile impuse de CFR Călători

Studenții înscriși la instituții de învățământ superior acreditate din România și la Academia Română pot beneficia de o reducere de 90% la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027, a anunțat CFR Călători. Facilitatea se acordă la clasa a II-a, pentru trenurile Regio, InterRegio și InterCity, dar numai în anumite condiții.

Potrivit companiei feroviare, reducerea de 90% este valabilă pentru studenții români sau străini cu vârsta de până la 30 de ani, înscriși la forma de învățământ cu frecvență. Facilitatea se aplică exclusiv pentru călătoriile dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care este înscris studentul.

Reducerea se acordă și studenților orfani de unul sau ambii părinți, precum și celor proveniți din centre de plasament, familii substitutive sau aflați la asistent maternal. Pentru clasa I, vagon de dormit sau cușetă, diferențele tarifare trebuie achitate integral.

Biletele și abonamentele cu reducere pot fi cumpărate de la casele de bilete și agențiile CFR Călători, online, prin aplicația companiei sau de la automatele din stații, după confirmarea calității de student și obținerea ID-ului necesar. În stațiile în care biletele nu pot fi achiziționate înainte de urcare, acestea pot fi eliberate și de personalul trenului.

Reguli tranzitorii valabile până la 30 noiembrie 2026

CFR Călători precizează că, până la 30 noiembrie 2026 inclusiv, biletele și abonamentele cu reducere de 90% pot fi obținute și pe baza legitimației de student vizate pentru anul universitar 2025-2026. Excepție fac studenții pentru care 2025-2026 a fost an terminal, aceștia nemaibeneficiind de facilitate începând cu 1 decembrie.

Studenții din anul I pot folosi, până la aceeași dată, o adeverință în original emisă de instituția de învățământ pentru anul universitar 2026-2027. De la 1 decembrie 2026, reducerea de 90% va fi acordată numai în baza legitimației de student pentru transport vizate pentru anul universitar 2026-2027, inclusiv în cazul studenților din anul I.

Reducere de 50% pentru românii care studiază în străinătate

Studenții cetățeni români care urmează cursuri cu frecvență la universități din străinătate beneficiază, până la vârsta de 30 de ani, de o reducere de 50% la transportul feroviar în România. În cazul lor, facilitatea este valabilă la clasa a II-a, pentru toate categoriile de trenuri și pe orice distanță.

Pentru obținerea biletului sunt necesare documentul care dovedește calitatea de student, însoțit de o traducere legalizată, și actul de identitate, în original. CFR Călători avertizează că, dacă documentele obligatorii nu sunt prezentate la control, studentul este considerat ca fiind fără legitimație de călătorie și va fi tratat conform reglementărilor în vigoare.