Kelemen Hunor: Indexarea pensiilor, obligatorie de la 1 ianuarie 2027
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că pensiile trebuie indexate obligatoriu de la 1 ianuarie 2027, cu rata inflației din 2025, și că această măsură nu mai poate fi amânată. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat în Parlamentul României.
„Indexarea pensiilor trebuie făcută cu inflația din 2025, că așa scrie legea, nu se poate amâna, trebuie făcută pentru tot anul 2027 și obligatoriu indexarea trebuie făcută de la 1 ianuarie”, a afirmat Kelemen Hunor.
El a argumentat că pensiile și salariile au fost înghețate prea mult timp, în timp ce inflația a erodat veniturile oamenilor. „Atunci indexarea pentru cei din sistem, fiindcă au fost înghețate de foarte mult timp, a fost o inflație și în 2025 și 2026, puterea de cumpărare a căzut. Deci din acest punct de vedere, indexarea este obligatorie”, a spus liderul UDMR.
Salariile din sectorul public, aceeași situație
Kelemen Hunor a precizat că, în lipsa unei noi legi a salarizării, și salariile din sectorul public trebuie indexate tot de la începutul anului 2027. „La fel și cu salariile, dacă nu facem legea salarizării, indexarea salariilor ar trebui făcută tot de la 1 ianuarie”, a declarat el.
Liderul UDMR a explicat că o nouă lege a salarizării ar rezolva discrepanțele acumulate în sistemul public și ar aduce creșteri salariale, în special pentru cei cu venituri mici. „Eu aș prefera legea care rezolvă și problemele din sistemul salariilor publice, acele discrepanțe care tot s-au adunat. Înseamnă și o creștere salarială, mai ales pentru cei care au salarii mai mici în educație, cei care intră în sistem și la pensii”, a spus el.
În ceea ce privește procentul exact al indexării, Kelemen Hunor a evitat să ofere o cifră precisă, menționând doar că aceasta ar trebui să reflecte inflația din 2025. „Acum nu mai știu care este cifra din 2025, cifra de inflație, dar aia ar trebui dată, undeva pe la 7%, nu știu exact care a fost cifra finală. Nu am datele la mine și nu vreau să vorbesc despre cifre, dar trebuie să mergem spre acea indexare care înseamnă inflația din 2025”, a precizat el.
Avertisment privind rectificarea bugetară
Kelemen Hunor a avertizat că, dacă Guvernul Mureșan nu trece de votul din Parlament, nu va avea cine să realizeze rectificarea bugetară, ceea ce s-a și întâmplat în urma votului de miercuri. „Dacă nu trece Guvernul… dacă nu trece, atunci nu are cine. Acest Guvern nu are această capacitate. Asta trebuie să înțelegem. Nu mai vor colegii să stea în guvernul interimar, nu mai vrea premierul să stea la Palatul Victoriei. Eu de foarte multe ori discut cu ei, cu colegii mei; toată lumea este extrem, extrem de frustrată că nu poate să facă nimic”, a declarat liderul UDMR.
Întrebat cine își va asuma responsabilitatea pentru blocaj, Kelemen Hunor a spus că toate partidele care au guvernat vor plăti. „Toți ni le vom asuma. Nu există nicio îndoială. Fiecare care am fost la guvernare, de la PSD, PNL, USR. Noi toți ni le vom asuma, vrem, nu vrem. Asta se va întâmpla. Vom fi pedepsiți cu toții, fiindcă oamenii, și pe bună dreptate, spun: «Domnule, vă certați, vă ocupați doar de voi înșivă și nu de societate»”, a declarat el.