Nicușor Dan propune luni un nou premier: „Cer partidelor o soluție care să treacă”
0 4 minute 2 ore

Nicușor Dan convoacă partidele la consultări luni și va nominaliza un nou premier

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va convoca partidele la consultări luni, la Cotroceni, urmând ca după-amiaza să nominalizeze o nouă propunere de prim-ministru. Anunțul a fost făcut după ce Guvernul condus de Siegfried Mureșan a fost respins la vot în Parlament.

„Cer partidelor ca în acest răgaz să își organizeze ședințele interne și să vină de data aceasta cu soluții care să poată trece, pentru că, ca lucrul acesta să se întâmple, este nevoie de consens, ca partidele să lase de la ele pentru a ajunge la consens”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan a subliniat că respingerea propunerii de guvern reprezintă un nou eșec al Parlamentului de a constitui o majoritate. „Am trăit un nou eșec al membrilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern. Vreau să îi mulțumesc lui Siegfried Mureșan că și-a asumat această responsabilitate, a făcut-o în mod serios. Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, parlamentari și cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică”, a afirmat el.

Președintele a transmis și un mesaj de asigurare privind direcția strategică a țării: „Îi asigur pe români și pe parteneri că vom păstra direcția pro-occidentală și vom respecta angajamentele financiare pe care ni le-am luat”.

Guvernul Mureșan a picat la vot

Guvernul propus de Siegfried Mureșan a fost respins miercuri de Parlament, cu 182 de voturi pentru și 15 împotrivă, insuficiente pentru obținerea învestiturii.

După vot, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că „România a mai pierdut 10 zile din cauza orgoliilor PNL și USR”, adăugând că formațiunile „știau că nu au majoritate, dar au insistat cu acest spectacol trist”.

USR, prin Dominic Fritz, a cerut organizarea alegerilor anticipate: „A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor. Criza politică creată de PSD și AUR afectează prețurile, afacerile românești și încrederea oamenilor în viitor. Cetățenii nu mai trebuie să se uite neputincioși la haosul creat de PSD. USR cere alegeri anticipate”.

Poziții divergente în interiorul AUR

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că partidul său nu va vota un nou Guvern până când Călin Georgescu nu va fi eliberat. „Nu votăm niciun guvern până nu îl eliberați pe Călin Georgescu. L-ați arestat de ziua mea”, a spus el.

Poziția a fost însă contrazisă de prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, care a declarat că tensiunile au crescut în Parlament și în societate și că trebuie convocate alegeri anticipate. Întrebat care este condiția AUR pentru a vota un Guvern, Dungaciu a răspuns: „Condiția să facă parte din Guvern era înainte ca acest episod să se întâmple. S-a adăugat și acest incident, care nu face decât să tensioneze această societate”.

Voci din PSD despre viitorul Executiv

Primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că viitorul Guvern ar putea fi format în jurul PSD, dar fără ca Sorin Grindeanu să fie desemnat prim-ministru. „Nu ne cramponăm neapărat de funcții”, a explicat ea.