Protest în Capitală după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu
Peste 300 de persoane s-au adunat miercuri seara în fața sediului Arestului Central din Capitală, pentru a protesta față de decizia de arestare preventivă a lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. Manifestația a avut loc la o zi după ce acesta a fost încarcerat.
Susținătorii prezenți au scandat sloganuri precum „Libertate”, „Călin Georgescu președinte” și „Turul doi, înapoi”. Conform informațiilor disponibile, aceștia aveau în dotare și o cruce de dimensiunile celor din cimitire, pe care erau inscripționate critici la adresa justiției.
Arestare preventivă pentru 30 de zile
Arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a lui Ionel Rusen a fost decisă marți, 29 septembrie, de un complet de divergență, după ce Curtea de Apel București a analizat contestația formulată de DIICOT.