Un instalator a redresat un avion FlyDubai după o tentativă de prăbușire
Un zbor al companiei FlyDubai, care transporta 174 de pasageri pe ruta Dubai–Tel Aviv, a fost la un pas de o catastrofă după ce copilotul ar fi încercat să prăbușească aeronava. Incidentul s-a produs miercuri, în timp ce avionul survola Arabia Saudită.
Potrivit relatărilor, pilotul a fost înjunghiat de copilot, însă a reușit să deschidă ușa cabinei de pilotaj. Primul pasager care a intrat în cabină a fost Yaniv Hayon, un instalator israelian. Alături de un medic stomatolog și de câțiva membri ai echajului, acesta l-a imobilizat pe agresor.
După ce l-au oprit pe copilot, instalatorul a observat că avionul se afla în picaj. A tras de manetă și a reușit să redreseze aeronava, salvând viețile tuturor celor aflați la bord. Aterizarea de urgență a fost efectuată ulterior de doi piloți care se aflau în avion ca pasageri, în condițiile în care aparatul de zbor fusese deteriorat în timpul coborârii extreme.
După aterizare, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a întrebat pe instalator cum a știut ce are de făcut. Răspunsul acestuia a fost că a învățat manevrele de bază urmărind documentare și seriale TV despre dezastre aviatice. Instalatorul, care avea hainele pătate de sânge, a fost îmbrățișat de premier și primit ca un erou național în Israel.
Aeronava a transmis succesiv două coduri de urgență, iar avioane de luptă israeliene au fost trimise în apropierea sa. Avionul a deviat de la traseu și a aterizat în cele din urmă pe aeroportul din Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite. Pilotul înjunghiat este internat în spital în stare stabilă.