Fifor: Prioritatea e acordul privind schimbarea direcției în guvernare
0 3 minute 2 ore

Mihai Fifor: Responsabilitatea găsirii unei soluții aparține tuturor forțelor politice

Deputatul PSD Mihai Fifor a declarat vineri că, înainte de a se discuta despre alegeri anticipate, forțele politice responsabile trebuie să se așeze la masa dialogului, iar primul punct asupra căruia ar trebui să cadă de acord este necesitatea unei schimbări de direcție în guvernare.

„România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline. Iar responsabilitatea de a găsi această soluție ne aparține tuturor. De aceea, este momentul ca toate forțele politice responsabile să coboare tonul, să lase deoparte orgoliile și să se așeze la aceeași masă. Țara traversează o criză economică și politică serioasă, iar cei care plătesc prețul sunt cetățenii. Primul lucru asupra căruia trebuie să putem cădea de acord este nevoia unei schimbări de direcție în guvernare. Nu mai putem continua cu același model și nu putem transforma România într-un teren al confruntărilor politice fără sfârșit. Avem nevoie de dialog, de responsabilitate și de disponibilitatea reală de a construi o majoritate parlamentară largă, capabilă să susțină un Guvern cu puteri depline”, a scris Fifor pe Facebook.

Prioritatea momentului, găsirea de soluții prin dialog

Potrivit parlamentarului PSD, prioritatea momentului este găsirea de soluții prin dialog, chiar dacă există viziuni politice diferite.

„Putem avea viziuni politice diferite. Putem avea opinii diferite despre economie, despre reforme sau despre felul în care trebuie administrată țara. Dar trebuie să existe câteva lucruri asupra cărora să putem construi împreună: stabilitate, funcționarea instituțiilor, protejarea economiei și schimbarea unei direcții care trebuie corectată. În acest context, alegerile anticipate sunt o procedură democratică și constituțională, dar nu rezolvă urgențele de astăzi. România are nevoie acum de un Guvern cu puteri depline, capabil să facă rectificarea bugetară și să asigure finanțarea necesară pentru Sănătate, Educație și funcționarea statului. PSD este pregătit politic pentru orice variantă constituțională. Dar înainte de a vorbi despre noi alegeri, avem obligația să epuizăm soluția dialogului. Să ne așezăm la masă. Fără ultimatumuri. Fără aroganță. Fără războaie politice sterile. Să vedem ce putem construi împreună și care este formula care poate aduna o majoritate parlamentară în jurul unui program clar și al unei schimbări reale de direcție”, a transmis Mihai Fifor.