0 3 minute 2 ore

Amenzi în masă la manifestația de la sediul Arestului Central

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat sâmbătă că manifestația desfășurată în fața sediului Arestului Central, începută pe 29 septembrie, nu este autorizată, conform prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Jandarmii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 51.800 de lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, potrivit Legii nr. 61 din 1991.

De asemenea, au fost întocmite două acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și pentru ultraj, fapte prevăzute de Codul Penal.

Jandarmeria Capitalei a precizat că echipele de dialog aflate la fața locului au explicat zilnic participanților importanța declarării și existenței unui organizator. Măsurile de ordine au ținut cont și de caracterul rezidențial al zonei, fiind necesară asigurarea accesului către imobilele de locuințe din proximitate și a condițiilor normale de circulație.

Un bărbat reținut pentru violențe asupra unui jandarm

Vineri seara, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut la protestul din fața Arestului Central pentru violențe față de unul dintre jandarmii care asigurau ordinea publică. Surse judiciare au indicat că acesta este Cezar Avrămuță, cunoscut sub numele de Stegarul Dac.

Protestatarii cer eliberarea lui Călin Georgescu

Manifestanții din fața Arestului Central solicită eliberarea lui Călin Georgescu. Politicianul este anchetat de procurori pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care este implicat și afaceristul Ionel Rusen. Autoritățile iau în calcul mutarea acestuia la Penitenciarul Rahova.