Nicușor Dan analizează dizolvarea Parlamentului dacă Luca Niculescu nu obține majoritatea
0 4 minute 2 ore

Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul dacă Luca Niculescu nu obține o majoritate până joi

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate în situația în care Luca Niculescu nu reușește să strângă până joi o majoritate clară pentru viitorul Guvern, au declarat surse oficiale. La Cotroceni, scenariul analizat este ca aceasta să fie ultima încercare de formare a unui Executiv înainte de anticipate, după luni de blocaj politic și mai multe desemnări de premier eșuate.

Conform surselor, președintele dorește ca Luca Niculescu să prezinte o majoritate asumată, construită pe baza unei înțelegeri clare între partide, nu doar cu promisiuni privind voturile necesare în ziua învestiturii. Dacă până joi o astfel de majoritate nu va exista, iar premierul desemnat își va depune mandatul, la Palatul Cotroceni este luată în calcul trecerea directă la scenariul dizolvării Parlamentului, fără o nouă desemnare de premier. Într-un astfel de caz, responsabilitatea pentru blocaj ar urma să fie atribuită partidelor parlamentare, care nu au reușit să ajungă la o înțelegere după mai multe luni de negocieri.

Aceasta reprezintă o schimbare importantă de poziție față de începutul lunii octombrie, când președintele declara public că nu dorește alegeri anticipate. Atunci, acesta invoca inclusiv mesajele primite de la investitorii care finanțează România și riscul ca o nouă perioadă electorală să prelungească blocajul bugetar și politic cu alte câteva luni.

Guvernul Luca Niculescu se îndreaptă spre criză

Luca Niculescu a fost desemnat premier pe 5 octombrie și este a patra propunere făcută de Nicușor Dan după căderea Guvernului Bolojan, în luna mai. Premierul desemnat intenționează să depună joi în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Pentru învestirea Cabinetului sunt necesare 233 de voturi. Negocierile sunt însă în continuare complicate și pare că nu există nicio formulă cu care toată lumea să fie de acord.

PSD a transmis că vrea o majoritate asumată și nu dorește să intre singur la guvernare. O decizie privind condițiile în care social-democrații ar participa la viitorul Executiv urmează să fie luată miercuri de conducerea partidului. PNL, în schimb, a anunțat că ia în calcul un acord bilateral cu Luca Niculescu, fără să intre la guvernare. Liberalii spun că ar putea susține bugetul pentru 2027 și că nu ar iniția sau vota o moțiune de cenzură în primele șase luni, dacă premierul respectă condițiile prevăzute în acord. UDMR a transmis că vrea ca Guvernul Niculescu să fie învestit, iar grupul minorităților naționale i-a promis deja premierului desemnat cele 17 voturi ale sale.