Dănuț Lupu, condamnat penal. Ce pedeapsă a primit fostul internațional
0 2 minute 3 săptămâni

Dănuț Lupu, condamnat la amendă penală pentru conducere fără permis și instigare la mărturie mincinoasă

Fostul internațional român Dănuț Lupu, în vârstă de 59 de ani, a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 3 București la o amendă penală de 28.800 de lei. Pedepsa a fost stabilită pentru conducere fără permis și instigare la mărturie mincinoasă. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Potrivit motivării judecătorilor, faptele pentru care Lupu a fost găsit vinovat s-au petrecut pe 18 iunie 2022, când fostul fotbalist a fost surprins conducând un autoturism în București, deși avea permisul anulat încă din anul 2001.

Instanța a reținut că Lupu a încercat să evite răspunderea penală susținând că nu se afla la volanul mașinii. Ulterior, acesta ar fi determinat un prieten să declare în fața autorităților că el ar fi condus autoturismul. Versiunile prezentate de fostul internațional, de soția sa și de prietenul implicat nu au coincis, iar probele administrate în dosar au demonstrat vinovăția acestuia.

De ce instanța a optat pentru o sancțiune financiară

Dănuț Lupu mai fusese condamnat anterior tot pentru conducere fără permis și executase o pedeapsă cu închisoarea, fiind liberat condiționat în martie 2024. De această dată, judecătorii au ales să aplice o sancțiune financiară, având în vedere că faptele s-au petrecut cu peste patru ani în urmă și că incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.

În același dosar, soția fostului internațional a primit o amendă penală de 14.000 de lei, iar prietenul său a fost sancționat cu 12.000 de lei. Ambii au fost condamnați pentru mărturie mincinoasă.