Senatul prelungește până în 2035 interdicția software din Rusia pentru autorități
0 2 minute o săptămână

Senatul prelungește până în 2035 interdicția privind software-ul rusesc în instituțiile publice

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția ca autoritățile și instituțiile publice să achiziționeze, să instaleze și să utilizeze produse și servicii software provenite din Rusia. Propunerea a întrunit 104 voturi „pentru” și un vot „împotrivă”.

Inițiativa are ca scop protejarea sistemelor informatice ale instituțiilor publice, în contextul invaziei declanșate de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

În expunerea de motive a propunerii legislative, semnată de parlamentari din aproape întreg spectrul politic, se arată că prelungirea este „necesară și proporțională”, iar cauzele care au justificat adoptarea Legii 354/2022 „nu numai că persistă, ci s-au agravat”. Documentul notează că, la împlinirea termenului actual, prevăzut pentru 31 decembrie 2026, interdicția ar înceta, iar autoritățile și instituțiile publice ar putea reintroduce în sistemele lor informatice produse și servicii controlate de un stat agresor. Potrivit expunerii de motive, termenul de 31 decembrie 2035 asigură „un orizont de protecție stabil, pe durata previzibilă a amenințării”.

Conform Legii 354/2022, al cărei termen a fost prelungit de Senat, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Serviciul Român de Informații (SRI), Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Serviciul de Protecție și Pază (SPP) și Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), au un rol activ în identificarea produselor și serviciilor care fac obiectul acestei legi.