0 2 minute 2 ore

Simona Radiș s-a logodit la Sydney

Campioana olimpică la canotaj Simona Radiș a fost cerută în căsătorie de Leontin Nuțescu, tot canotor de performanță, într-un decor spectaculos, cu Opera din Sydney în fundal. Sportiva a spus „da”, iar momentul a fost împărtășit pe Instagram.

Potrivit Federației Române de Canotaj, cei doi au o relație de aproape trei ani. Cererea în căsătorie a avut loc în Australia, unde sportiva se află alături de alți reprezentanți ai canotajului românesc, la invitația organizatorilor competiției internaționale The Golden Oar, desfășurată la Canberra.

„La peste 15.000 de kilometri de casă, Simona Radiș a spus «DA»! După aproape trei ani de relație, Leontin Nuțescu a surprins-o pe Simona Radiș, oferindu-i inelul de logodnă”, a transmis federația.

Cine este Leontin Nuțescu

Leontin Nuțescu este canotor și a obținut rezultate importante în competițiile internaționale. Simona Radiș este una dintre cele mai importante sportive ale canotajului românesc, având în palmares titluri europene, mondiale și olimpice.

„Felicitări, Simona și Leontin! Vă dorim o viață frumoasă împreună, plină de iubire, fericire și bucurii!”, le-a transmis Federația Română de Canotaj.