Tensiuni în PNL: Tabăra anti-Ilie Bolojan a ieșit la atac în ședința de la Vila Lac
Ședința conducerii PNL de duminică, desfășurată la Vila Lac, a scos la iveală tensiunile tot mai mari din partid. Potrivit stenogramelor, liderii din tabăra care se opune lui Ilie Bolojan l-au criticat dur pe acesta, acuzându-l că îi marginalizează pe liberalii vechi, că îi favorizează pe oamenii aduși din Bihor și că a tratat partidul ca pe o afacere personală.
Hubert Thuma: „Credeţi că aţi luat PNL pe persoană fizică”
Hubert Thuma a fost unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Ilie Bolojan. Acesta a declarat: „Robert a spus că îl doare burta de partid pentru că a crescut în PNL. Şi eu am crescut în PNL, cred că pe majoritatea de aici care au crescut în PNL îi doare stomacul de ce se întâmplă în partid, mai puţin pe doamna Oana Gheorghiu, că nu a crescut în partid, a venit doar la final acum sau pe domnul Jurcă sau pe cine aţi mai adus dumneavoastră, domnule Bolojan, de la Bihor”.
Thuma l-a acuzat apoi pe Ilie Bolojan că și-a încălcat propriul principiu, potrivit căruia filialele ar trebui să primească funcții în funcție de rezultate, și că o persecută pe prim-vicepreședinta Nicoleta Pauliuc, care a pierdut deja șefia comisiei de apărare și riscă acum să fie scoasă cu totul din comisie. „Ce aţi făcut dumneavoastră, domnule Bolojan, de la acel frumos principiu – filialele să primească după cât merită – poziţii şi aşa mai departe? O hăituiţi pe doamna prim-vicepreşedinte Nicoleta Pauliuc. Nu mai poate să fie în comisia de apărare nici preşedinte, acum vreţi să o schimbaţi şi din comisie. Dumneavoastră credeţi că aţi luat PNL pe persoană fizică, e un SRL la care dumneavoastră aveţi acţiuni”, a acuzat Thuma.
Replica lui Ilie Bolojan
Ilie Bolojan a încercat să tempereze discuția și i-a cerut lui Thuma să vorbească despre problemele financiare aflate pe ordinea de zi. „Domule Thuma, rugămintea mea este dacă puteţi să interveniţi la problemele financiare”, i-a spus Bolojan, care a adăugat că „de bun simț ar fi să ne limităm la ordinea de zi”. Thuma a replicat: „Nu trebuie să îmi spuneţi dumneavoastră. Adică şi eu cred că e de bun simţ să mă ascultaţi şi nu cred că a fost de bun simţ ce aţi făcut dumneavoastră cu organizaţia Ilfov”.
Adrian Veștea critică „polul dreptei”
Prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea a criticat, la rândul său, colaborarea dintre liberali, USR și PMP din „polul dreptei”, amintind de alegerile de la Brașov, unde această formulă l-a susținut fără succes pe Allen Coliban. „Ludovic Orban, cu USR, cu PMP au acest pol al dreptei cu care au venit şi la Braşov să îl susţină pe Coliban şi nu au avut niciun succes”, a spus Veștea. „Eu nu cred că trebuie să ne facem de pe acum o strategie în care «vezi, Doamne» cu aceşti oameni care se atacă zi de zi şi îşi fac plângeri şi vom avea o prietenie maximă şi peste o lună şi jumătate ne strângem în braţe şi facem alianţă pentru parlamentare”, a declarat Adrian Veștea în ședința de duminică.