0 5 minute 57 de minute

Primarul din Râca se opune comasării: „Noi am mai fost comasați și ne-am despărțit prin referendum”

Georgel Burcea, primarul PSD al comunei Râca din județul Argeș, susține că localitatea pe care o administrează nu ar trebui unită cu nicio altă comună, invocând un precedent istoric: Râca a mai făcut parte dintr-o comună mai mare și s-a separat prin referendum în anul 2003.

Comuna Râca se află în extremitatea sudică a județului Argeș, la granița cu județul Teleorman, și este formată din trei sate: Adunați, Bucov și Râca. Până în 2003, acestea au făcut parte din comuna Popești. La recensământul din decembrie 2021, localitatea avea 951 de locuitori, ceea ce o încadrează în pragul de 1.500 de locuitori propus pentru comasare.

„Păi, noi nu ar trebui să ne comasăm cu nimeni, pentru că noi am mai fost comasați și ne-am despărțit prin referendum, în 2003, de comuna Popești”, a declarat primarul. El a explicat că separarea s-a produs din cauza distanței dintre localități, întrucât fiecare centru de comună își dezvolta infrastructura în jurul său, iar satele mai îndepărtate rămâneau în urmă. În prezent, între cele două centre de comună sunt aproximativ 8 kilometri.

Primarul a explicat și cauzele scăderii populației: „Datorită populației îmbătrânite și natalității reduse. Astea au fost principalele motive pentru care s-a ajuns la această populație”.

Proiectul de comasare și argumentele primarului

Proiectul Guvernului vizează comasarea localităților cu până la 1.500 de locuitori și ar urma să se desfășoare în două etape. Până la 1 martie 2027, localitățile se pot uni voluntar, iar cele care aleg această variantă vor primi programe de investiții. Ulterior ar urma o comasare asumată de Guvern. Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că statul ar economisi astfel aproximativ 250 de milioane de lei pe an. În localitățile comasate ar rămâne un birou cu un funcționar, iar înainte de comasare vor fi organizate referendumuri locale. Potrivit datelor ministerului, 429 de localități din țară au cel mult 1.500 de locuitori.

Burcea nu respinge în întregime ideea de reformă. El consideră că discuția despre reducerea cheltuielilor și îmbunătățirea serviciilor este una bună, dar că fiecare caz trebuie analizat separat. „Ca și idee, sunt niște decizii bune care s-au pus în discuție vizavi de eficientizarea cheltuielilor, oferirea de servicii cât mai bune populației, dar trebuie găsită o soluție foarte aplicată la fiecare”, a afirmat edilul.

Primăria din Râca are nouă angajați, inclusiv șoferul microbuzului școlar. Primarul susține că desființarea instituției ar crea probleme localnicilor, pentru că micile comunități și-au construit de-a lungul timpului o identitate proprie și au investit în servicii. „Este o problemă, pentru că toate localitățile astea mici și-au construit de-a lungul timpului o identitate. Toți au un patriotism local, și-au făcut servicii. De exemplu, noi avem apă și canalizare în toată comuna Râca”, a explicat el.

Apel la analiză atentă și soluții alternative

Primarul speră că proiectul va fi analizat cu atenție, împreună cu asociațiile de comune, iar autoritățile vor găsi alte soluții pentru reducerea cheltuielilor. „Probabil se va analiza foarte bine situația, se va merge împreună cu acordul Argeș, cu acordul național și se vor discuta toate punctele puse de fiecare primar în parte, pe etape, și cred că se vor găsi alte soluții pentru eficientizarea cheltuielilor și pentru a face statul cât mai util. Vreau să vă spun că statul, și prin Constituție, trebuie să fie aproape de cetățean și asta ne dorim cu toții, să fie mult mai aproape de cetățean decât o comunitate mare”, a adăugat Burcea.

Edilul a precizat că este de acord cu reducerea cheltuielilor și a numărului de angajați la stat, însă consideră că reforma ar trebui să înceapă de la nivelurile superioare ale administrației, nu de la comunele mici. „Sunt de acord cu eficientizarea și cu angajații, dar trebuie găsite și alte soluții, cel puțin de sus în jos, până ajungem la localitățile care sunt…”, a încheiat primarul.