Reorganizarea parchetelor: ce se întâmplă cu procurorii-șefi ale căror funcții sunt desființate
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a explicat că în cadrul planului de comasare a parchetelor mici din țară nu se aduce atingere calității actului de justiție și nici stabilității activității procurorilor, iar nimeni nu va fi dat afară. Declarațiile au fost făcute joi, în cadrul unei intervenții televizate.
Oficialul a precizat că, în cazul desființării posturilor de conducere, procurorii vor avea în continuare indemnizația corespunzătoare funcției de execuție. „Noi facem o reorganizare care să pună în valoare funcția de conducere cu adevărat”, a susținut ministrul.
Potrivit acestuia, proiectul de reorganizare a hărții judiciare a parchetelor și instanțelor a fost elaborat în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu Secția de procurori a CSM și cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pornind de la realitățile din teren.
„Sunt parchete mici de pe lângă judecătorii care nu mai au resursa umană și care nu mai au posibilitatea să desfășoare o activitate eficientă. Sunt parchete care au scheme incomplete, sunt parchete care au o încărcătură foarte mare de dosare și parchete care au o încărcătură mult mai redusă și atunci ideea este să concentrăm resursele umane într-un parchet unic de pe lângă judecătoriile dintr-un județ, iar actualele sedii ale parchetelor locale, care sunt diseminate în întregul județ, să rămână niște sedii secundare”, a declarat Radu Marinescu.
Ministrul a arătat că avantajul acestei reorganizări constă în repartizarea uniformă a încărcăturii de dosare pe procurori. „O schemă de personal consistentă va permite continuarea activității, chiar dacă anumiți procurori, din motive legale, nu mai pot să mai desfășoare activitatea”, a explicat el.
De asemenea, potrivit oficialului, reorganizarea va permite specializarea procurorilor, întrucât într-o schemă de personal consistentă pot exista segmente profesionale care să se specializeze. Totodată, vor fi realizate economii însemnate, prin desființarea a 134 de poziții de conducere și de grefieri șefi care au poziții de conducere. Toți aceștia își vor continua activitatea profesională în funcțiile de execuție.
„Nu se aduce atingere actului de justiție, calității actului de justiție, stabilității în ceea ce privește activitatea procurorilor, nimeni nu va fi sub nicio formă dat afară sau altfel de consecințe. Dimpotrivă, este o formulă de adevărată reformă în justiție, care ne va permite să eficientizăm activitatea parchetelor”, a susținut Marinescu.
Ministrul a subliniat că indemnizația procurorului nu se modifică, iar în cazul desființării unor posturi de conducere, procurorul va avea în continuare indemnizația corespunzătoare funcției de execuție.
„O funcție de conducere își justifică existența prin semnificația sa în economia organizațională respectivă. Existau parchete unde, fiind doi procurori, unul era șef, dar această funcție de conducere era lipsită de substanța efectivă, pentru că, în același timp, făcea și muncă de execuție. Deci noi facem o reorganizare care să pună în valoare funcția de conducere cu adevărat și cei care o exercită să realizeze coordonarea specifică acestei activități. În același timp, întărim și componenta de execuție, pentru că societatea ne cere. Celeritate, soluționare mai rapidă, soluționare de calitate. Atunci trebuie să găsim soluțiile prin care să perfecționăm munca procurorului, să o eficientizăm. Garanțiile fundamentale de remunerație, cele date prin lege rămân”, a mai explicat Radu Marinescu.