0 4 minute o oră

România propune două proiecte feroviare de 110 milioane de euro în trilaterala cu Bulgaria și Grecia

România pregătește două proiecte feroviare în valoare estimată de 110 milioane de euro, pe care intenționează să le depună spre finanțare europeană în cadrul cooperării cu Bulgaria și Grecia pentru dezvoltarea coridorului de transport Marea Neagră – Marea Egee.

Potrivit unui răspuns transmis de Ministerul Transporturilor, cele două proiecte vizează modernizarea a peste 76 de kilometri de cale ferată și sunt pregătite pentru depunere în cadrul apelului Connecting Europe Facility (CEF) 2026 Reflow, cu termen-limită la 6 octombrie 2026.

Primul proiect: modernizarea secțiunii Segarcea – Calafat

Primul proiect este inclus în componenta de coeziune și vizează lucrări de modernizare pe o lungime de 63 de kilometri a secțiunii feroviare Segarcea – Calafat. Valoarea estimată a investiției este de 75 de milioane de euro.

Al doilea proiect: modernizarea secțiunii Ulmeni – Buzău

Al doilea proiect este inclus în componenta de mobilitate militară și prevede lucrări de modernizare pe o lungime de 13,144 kilometri a secțiunii feroviare Ulmeni – Buzău. Valoarea estimată a investiției este de 35 de milioane de euro.

Ministerul Transporturilor precizează că sumele reprezintă valorile estimate ale investițiilor, în timp ce contribuția solicitată efectiv prin CEF urmează să fie stabilită la definitivarea propunerilor de proiect și în funcție de condițiile apelului.

CFR SA coordonează pregătirea candidaturilor

Pregătirea celor două candidaturi este realizată de CNCF CFR SA, care are rol de coordonator și beneficiar pentru ambele proiecte din partea României. Ministerul Transporturilor coordonează demersul și facilitează relația cu instituțiile din Bulgaria și Grecia.

Stadiul discuțiilor dintre cele trei state

Pentru respectarea termenului de 6 octombrie, instituțiile implicate din cele trei state au întâlniri săptămânale, online, în cadrul cărora sunt discutate aspectele administrative, tehnice și financiare ale celor două propuneri de proiect.

Ministerul subliniază că participarea României la cele două aplicații este relevantă atât pentru consolidarea conectivității TEN-T în sud-estul Europei, cât și pentru creșterea rezilienței infrastructurii de transport și a capacității acesteia de a răspunde atât necesităților civile, cât și celor de mobilitate militară.

Finanțare de 1,1 miliarde de euro prin CEF Transport 2026

Pregătirea celor două proiecte românești vine în continuarea demersului anunțat la începutul lunii septembrie, când România, Bulgaria și Grecia au anunțat că vor depune candidaturi comune pentru finanțare prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Apelurile CEF Transport 2026 dispun în total de 1,1 miliarde de euro pentru proiecte de construire și modernizare a infrastructurii europene de transport. Comisia Europeană a stabilit pentru componenta de coeziune o alocare de 260 de milioane de euro, iar pentru mobilitate militară 130 de milioane de euro.

Termenul oficial pentru depunerea proiectelor este 6 octombrie 2026, ora 17:00, ora Bruxellesului.