0 2 minute 2 săptămâni

Opt deținuți uciși în revolte izbucnite în două închisori din Ecuador

Opt deținuți au fost uciși joi în timpul revoltelor izbucnite în două închisori din Ecuador, iar alte zece persoane au fost rănite, a anunțat autoritatea administrativă a penitenciarelor din această țară sud-americană.

Potrivit instituției, în închisoarea Cotopaxi au fost raportate decesele a patru persoane private de libertate, iar în închisoarea Pichincha din capitala ecuadoriană alte patru deținuți au fost uciși.

Închisorile ecuadoriene, unele aflate sub control militar, au devenit scena unor masacre care au lăsat peste 500 de morți din 2021. Bandele de traficanți de droguri luptă pentru controlul traficului de stupefiante și ordonă asasinate și acte de extorcare.

Autoritățile nu au oferit mai multe detalii despre revolte, dar au indicat că deținuții responsabili au fost identificați și vor fi transferați la închisoarea de înaltă securitate El Encuentro, construită de guvernul președintelui de dreapta Daniel Noboa pentru cei mai căutați infractori din țară.

La mijlocul lunii octombrie, guvernul a lansat un plan de clasificare a deținuților în funcție de periculozitatea lor, pentru a slăbi influența structurilor criminale în închisorile țării.