Angajați ai Primăriei Iași, audiați de DNA în Dosarul Păcura
0 3 minute 2 ore

Angajați ai Primăriei Iași, audiați de procurorii DNA în Dosarul Păcura

Mai mulți angajați ai Primăriei Iași au fost audiați, luni, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în dosarul care vizează dispariția unei cantități importante de păcură din depozitele CET Iași. În același dosar este cercetat și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Printre persoanele care s-au prezentat la sediul DNA Iași pentru a da declarații se numără purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga, și Alexandra Chirilă, consilier juridic în cadrul instituției.

Sebastian Buraga a confirmat, la sosirea la sediul DNA, că este vorba despre Dosarul Păcura, însă a precizat că nu cunoaște motivul pentru care a fost chemat.

Ancheta a devenit publică pe 27 mai, când procurorii DNA, însoțiți de jandarmi, au efectuat percheziții în mai multe birouri din cadrul Primăriei Iași. Conform unor surse judiciare, dosarul vizează dispariția unei cantități semnificative de păcură din depozitele CET Iași.

Primarul Mihai Chirica a fost audiat în acest dosar pe 22 aprilie, la sediul DNA Iași. Întrebat de jurnaliști în ce calitate a fost citat, edilul a răspuns: „În calitate de primar”.

Mihai Chirica a explicat atunci că subiectul audierii ar fi o dilemă legată de rezerva de stat de păcură și că le-a oferit procurorilor toate detaliile solicitate.

„Înțeleg că este o dilemă referitoare la rezerva de stat de păcură și am fost întrebat dacă avem o evidență a acestei rezerve. Avem doar ce ni s-a pus la dispoziție de către ANRSPS. Urmează ca prin expertize, pe care noi, din fericire, le-am făcut și știm care este traseul păcurii, să se lămurească și dumnealor”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Surse din cadrul anchetei susțin că ar fi vorba despre câteva sute de tone de păcură care se aflau în stocurile CET Iași la rezervele de stat și care ar fi dispărut în urmă cu câțiva ani.