Șase noi mandate de arestare după violențele din Piața Victoriei
Judecătoria Sectorului 1 a emis, miercuri, mandate de arestare pentru alți șase protestatari inculpați în urma violențelor produse pe 15 septembrie, în Piața Victoriei, la protestul fermierilor. Trei dintre aceștia au fost arestați preventiv, iar ceilalți trei au fost plasați în arest la domiciliu. O a șaptea persoană a fost plasată sub control judiciar.
Potrivit informațiilor, 14 persoane anchetate în urma violențelor din 15 septembrie au fost prezentate, miercuri după-amiază, instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Solicitarea procurorilor a fost judecată în cadrul a două dosare, fiecare având câte șapte inculpați. În urma deciziei instanței, zece dintre cele 14 persoane au primit mandate de arestare, alte trei au fost plasate în arest la domiciliu, iar una a fost plasată sub control judiciar.
Ancheta vizează infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, distrugere, lovire sau alte violențe și ultraj. În total, după violențele de la protestul fermierilor, 27 de persoane au fost ridicate în urma perchezițiilor făcute în Capitală și în 15 județe. La percheziții au fost vizate 30 de persoane, însă doar 27 au fost găsite.
Față de 10 dintre cei 27 de inculpați, judecătorul de drepturi și libertăți a admis, pe 22 septembrie, propunerile formulate de procurori și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, alte trei persoane fiind plasate sub control judiciar.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale.