Trei minori, acuzați de omor după o agresiune mortală în Fălticeni
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei minori, acuzați de omor, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în dosarul agresiunii care a dus la moartea unui tânăr de 25 de ani, în apropierea unui club din municipiul Fălticeni.
Incidentul a avut loc pe 27 septembrie, în jurul orei 4:30, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpați i-a aplicat unuia dintre cei doi bărbați agresați o lovitură cu pumnul în zona feței, iar victima a căzut la pământ.
Anchetatorii arată că bărbatul căzut a fost ajutat să se ridice de cel de-al doilea bărbat agresat, iar cei doi s-au deplasat către parcarea din laterala dreaptă a clădirii în care se află clubul, fiind urmăriți de primul inculpat împreună cu ceilalți doi minori. Când i-au ajuns din urmă, le-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.
În urma agresiunii, prima persoană vătămată a suferit leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale, în timp ce a doua persoană vătămată a decedat la scurt timp la fața locului.
Conform documentelor întocmite după necropsie, moartea tânărului a fost violentă, fiind provocată de leziuni cerebrale.
Doi dintre inculpați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Suceava din 28 septembrie. Pentru al treilea inculpat, procurorii au dispus, pe 1 octombrie, reținerea pentru 24 de ore.