Spital din Florența, obligat să plătească despăgubiri de aproape 500.000 de euro după decesul unei paciente căzute din pat
Un spital din Italia a fost obligat de instanță să plătească despăgubiri de aproape 500.000 de euro familiei unei paciente în vârstă care a căzut din pat și a murit, potrivit unei decizii pronunțate în noiembrie 2026.
Incidentul s-a produs la Spitalul San Giovanni di Dio din Florența, unde femeia, în vârstă de 92 de ani, era internată de câteva zile. Pacienta a căzut din pat și a suferit traumatisme grave, iar trei zile mai târziu a murit. Decesul s-a produs în anul 2017.
Familia victimei a considerat că cele întâmplate s-au datorat neglijenței angajaților unității medicale. Prin hotărârea pronunțată pe 11 noiembrie 2026, Tribunalul din Florența a stabilit că Autoritatea Sanitară Locală trebuie să plătească despăgubiri rudelor, iar judecătorul a reținut că a fost vorba despre o neglijență a personalului spitalului.
Valoarea despăgubirilor este de aproape 500.000 de euro, sumă care va fi împărțită între membrii familiei victimei.