Bolojan: PNL va vota Guvernul Niculescu, dar sprijinul este condiționat de un acord politic
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că Biroul Politic Național al partidului a decis să voteze pentru învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, însă sprijinul liberalilor este unul „de necesitate, condiționat și punctual”. Votul de învestitură va fi dat săptămâna viitoare, marți.
Bolojan a precizat că duminică după-amiază va semna un acord politic cu premierul desemnat, document valabil până după aprobarea legii bugetului pentru anul viitor. Prin acest acord, Luca Niculescu se angajează să păstreze țintele de deficit asumate de România prin guvernările anterioare, astfel încât țara să poată accesa în continuare fondurile europene, să rămână sigură pentru investitori, să își corecteze cheltuielile bugetare și să creeze condiții pentru relansare economică și prosperitate.
Condiția pentru o eventuală moțiune de cenzură
Întrebat dacă PNL ar putea depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului majoritar PSD, Bolojan a răspuns că acest lucru depinde de respectarea înțelegerii. „Dacă până la aprobarea bugetului prevederile acestui acord sunt respectate, care sunt aspecte de bun simț care țin de buna guvernare a țării, PNL nu va depune această moțiune de cenzură. Dacă nu se respectă aceste înțelegeri, atunci vom putea depune o moțiune de cenzură”, a declarat liderul liberal.
El a avertizat că „cel mai mare pericol pentru acest guvern este PSD”, amintind că social-democrații și-au mai dărâmat în trecut propriile guverne cu propriii primi-miniștri. De asemenea, Bolojan a spus că premierul desemnat de președintele României va avea o sarcină complicată.
Contextul învestiturii
La finalul negocierilor cu liderii partidelor, PSD a decis să intre cu 12 miniștri în Guvernul lui Luca Niculescu. Premierul desemnat a depus joi în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare. USR a anunțat că va vota împotriva noului Executiv.