Ilie Bolojan exclude o candidatură la prezidențialele din 2030 și mizează pe alegerile parlamentare din 2028
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat duminică seara, într-un interviu televizat, că nu intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din 2030, transmite Antena 3 CNN. Liderul liberalilor a subliniat că prioritatea sa politică o reprezintă alegerile parlamentare din 2028, pe care le consideră esențiale pentru viitorul partidului și al reformelor din România.
Întrebat direct dacă va intra în cursa pentru funcția de președinte al României în 2030, Bolojan a răspuns tranșant: „Nu se pune problema unei astfel de candidaturi și până în 2030 avem 2028. E un an foarte important pentru că avem alegeri parlamentare”.
Președintele PNL a explicat că un partid care dorește să lupte „cu bolile și metehnele” care afectează România are nevoie de o forță parlamentară solidă, altfel nu va reuși să ducă la capăt reformele dorite. În acest context, el a atras atenția asupra procentelor mici pe care le obține formațiunea sa în sondaje.
„Cu 15% nu poți să faci mai mult. Oamenii trebuie să înțeleagă”, a afirmat Bolojan, adăugând că își va folosi toată experiența pentru a veni cu soluții corecte pentru România și pentru ca PNL să devină o alternativă serioasă pe scena politică.
Liderul liberalilor a reiterat și ideea unei posibile alianțe cu USR pentru alegerile parlamentare din 2028. El a precizat că pozițiile divergente adoptate de cele două partide în privința Guvernului PSD-Niculescu nu constituie un impediment pentru o colaborare viitoare.
„Trebuie să lucrăm împreună. Nu văd niciun fel de problemă. Pozițiile pot fi la un moment dat divergente, ceea ce își permit unii, poate nu își permit ceilalți”, a declarat Bolojan, referindu-se la decizia USR de a vota împotriva guvernului majoritar PSD.
Aceasta nu este prima ocazie când Ilie Bolojan vorbește public despre o posibilă alianță cu USR pentru alegerile din 2028. Vineri, el afirma că o astfel de idee merită analizată serios și că este fezabilă dacă toate datele arată că aceasta este o opțiune reală. „Nu mai putem merge pe fragmentări, nu mai putem merge pe pulverizări, avem niște realități politice pe care nu le putem nega, avem un vot antisistem puternic și, fără o alternativă serioasă la ceea ce se întâmplă, n-am făcut nimic”, a spus atunci liderul PNL.
Ilie Bolojan a fost președintele interimar al României după ce Klaus Iohannis a părăsit funcția, până la alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan. În prezent, el ocupă funcția de premier interimar și conduce Partidul Național Liberal.