Kelemen Hunor, șocat de luxul petrecerii cu liderii PSD: „Am rămas perplex”
0 5 minute o zi

Kelemen Hunor critică luxul de la botezul fiului lui Alfred Simonis: „Nu e cazul să te afișezi atât de arogant”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a criticat dur luxul afișat de liderii PSD și de partenerele acestora la botezul fiului lui Alfred Simonis, organizat la Timișoara. Liderul maghiar a declarat că a rămas „perplex” în fața imaginilor de la eveniment și consideră că o astfel de atitudine este arogantă față de românii care se confruntă cu dificultăți financiare.

Reacția sa vine după ce fotografiile cu ținutele și accesoriile scumpe purtate de invitați au stârnit un val de critici în spațiul public. Kelemen Hunor a subliniat că politicienii trebuie să fie mult mai atenți la modul în care se afișează în public, mai ales într-o perioadă în care situația economică a țării este dificilă.

„Eu cred că oamenii politici trebuie să înțeleagă un singur lucru: nu poți să spui anumite chestiuni și să te comporți cu totul și cu totul diferit, să te afișezi într-o anumită postură, când tu de fapt conduci o țară care în acest moment într-adevăr are o problemă serioasă cu economia și fiecare cetățean simte acest lucru. Deci nu e cazul pentru astfel de evenimente și să te afișezi atât de, hai să spun așa, arogant față de toată țara”, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a spus că înțelege nemulțumirea românilor după apariția imaginilor de la petrecere. „Dacă atâta au putut ei acum eu ce să spun? Mă mir și eu, am rămas perplex când am văzut câteva imagini și câteva comentarii. Nu se face așa ceva! Nu se poate. Și da, se vede prin reacția oamenilor”, a adăugat el.

Un eveniment fastuos cu aproximativ 400 de invitați

Controversele au izbucnit după botezul celui de-al treilea copil al lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. La petrecerea organizată sâmbătă seară, la Timișoara, au participat aproximativ 400 de invitați, printre care miniștri și lideri importanți ai PSD. Nașul copilului a fost chiar președintele partidului, Sorin Grindeanu.

Evenimentul a fost unul fastuos, cu un meniu sofisticat și artiști cunoscuți, printre care Al Bano, Damian Drăghici și Theo Rose. Potrivit unor surse social-democrate, invitații ar fi lăsat în plic cel puțin 1.000 de euro.

Însă nu petrecerea în sine a provocat cele mai multe reacții, ci ținutele și accesoriile scumpe purtate de unele dintre invitate. Printre cele mai discutate apariții s-a numărat cea a Sorinei Docuz, partenera fostului premier Marcel Ciolacu, care a purtat o haină de blană despre care s-a speculat că ar costa între 14.000 și 17.000 de euro. Marcel Ciolacu a respins aceste informații, susținând că haina a fost cumpărată din Istanbul și a costat, de fapt, 500 de euro. Fostul premier a prezentat inclusiv o fotografie cu magazinul și cartea de vizită a producătorului.

Grindeanu recunoaște mesajul nepotrivit

În urma criticilor, Sorin Grindeanu a recunoscut că imaginile de la eveniment au transmis un mesaj nepotrivit, în contextul măsurilor de austeritate care i-au afectat pe români. „În calitate de lider PSD regret percepția creată în rândul oamenilor, care au simțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an”, a declarat președintele PSD.

Grindeanu a subliniat că a fost vorba despre un eveniment privat, dar a admis că politicienii trebuie să fie mai atenți la mesajul pe care îl transmit, inclusiv în asemenea situații.