Liderii coaliției au format alianța „România Înainte” pentru Antonescu.
România înainte? O alianță cusută cu ață groasă
Vederea semnării unui protocol în Palatul Victoria poate părea o clipă de speranță într-un climat politic plin de intrigi neîntrerupte. Dar, dincolo de trandafiri, lalele și alte simboluri decorative, ce vedem cu adevărat în această „Alianță Electorală România Înainte” este doar altă mascaradă bine regizată? PSD, PNL și UDMR nu sunt decât niște prieteni de conjunctură, având în comun doar dorința de supraviețuire politică, mai ales sub umbrela unei campanii prezidențiale care miroase a compromisuri peste compromisuri. Cine mai crede în jurămintele lor fals sacre despre stabilitate și echilibru?
Cine este Crin Antonescu, de fapt?
Promisiuni de viitor, lozinci pro-europene și anti-radicalism sunt doar ecouri goale care adorm electoratul de fiecare dată. Propulsat în lumina reflectoarelor ca „alesul” coaliției guvernamentale, Crin Antonescu stă în centrul acestui spectacol pestriț. Ce îi lipsește? Probabil perspectiva unei victorii fără sprijinul mașinăriei politice săpate adânc în structura puterii. PSD își flutură trandafirii, PNL țintește spre nori, UDMR își joacă cartea etnică, iar micile partide și grupuri parlamentare fără identitate clară își târâie picioarele în spatele lor, cu vise de relevanță. Dar pe cine mai păcăliți?
Un protocol care doar ambalează vechile trucuri
Vorbim despre semnături pompos afișate, despre denumiri care se vor inspiraționale și despre sedii plasate strategic pe una dintre cele mai vestite străzi din București. Șoseaua Kiseleff nr. 57 devine acum centrul unui mic teatru de păpuși politice. Ba chiar, alianța cu pretenții de viitor și-a tras un logo elaborat – trandafiri, săgeți, lalele stilizate – o grafie care promite. Dar aceste simboluri sunt doar o perdea subțire peste mizeria conflictelor interne și peste mâinile întinse către același electorat nealocat, captiv, ce încă mai speră la un candidat demn de încredere. Iar pentru strângerea de semnături, toată această camarila iese cu surle și trâmbițe, pretextând mobilizare națională, când totul e doar o altă strategie pre-electorală?
Obiective în ambalaje străvechi
Dosarele vechi sunt reîmprospătate cu un nou limbaj care dă bine la Bruxelles: „coordonare politică”, „principii euro-atlantice”, „stabilitate”. În tot acest timp, spectrul extremismului e vânturat ca un bau-bau menit să creeze un sentiment de teamă, pe care doar actualii noștri „eroi” politici îl pot înfrunta. Pro-europenismul lor și dragostea față de NATO sunt strident afișate, ca să-și acopere interesele meschine și goana după fotolii. Dar dacă radicalismul violent despre care tot pomenește acest protocol vine chiar din nepăsarea cu care aceste partide au tratat nevoile reale ale cetățenilor timp de atâția ani? Cine mai suportă să fie păcălit cu aceleași platitudini reciclate?
Conducerea, între teama de eșec și propaganda ieftină
Un grup de politicieni dominați de frica pierderii pozițiilor de putere – Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu și Hunor Kelemen – care reușesc să se prezinte ca lideri ai stabilității. Nu există nimic nou pe acest front. Alegătorii sunt tratați, din nou, ca niște pioni amnezici, incapabili să vadă dincolo de retorica teatrală. Marcel Ciolacu? Inima PSD-ului, bătând mereu pentru perpetuarea status quo-ului. Cătălin Predoiu? Piesa de compromis a unui PNL rătăcit. Și Hunor Kelemen? Arhitectul tăcut al micilor câștiguri ascunse în spatele agendelor interne. Din toate aceste manevre, cineva, undeva, își freacă mâinile gândind la cât de bine funcționează acest decor pe un electorat obișnuit cu dezamăgirea.
„A.Ro”, doar altă găselniță pentru a distrage atenția
Poate una dintre cele mai ridicole inovații ale spectacolului politic românesc este acest acronim golit de semnificație – „A.Ro”. Sună futurist, scurt și „de impact”. Însă sub această prescurtare prietenoasă și modernă se ascunde un gol de idei și o frică disperată a unei clase politice care simte cum pământul se mișcă sub picioarele ei. Semnele electorale cu săgeți și trandafiri sunt, în fapt, o caricatură a unor obiective reale, reduse la simboluri ce au sens doar pe hârtie.
În tot acest timp, adevărata întrebare rămâne: câți dintre cei care votează vor înghiți încă o dată această pastilă veche ambalată într-o cutie strălucitoare? Iar cei care se ridică și pun sub semnul întrebării această mascaradă, sunt ei gata să zguduie cu adevărat sistemul, sau un nou strat de propagandă le va acoperi vocile?
