Nicușor Dan, editorial în Washington Times la 25 de ani de la 9/11: „Toți românii au fost americani pentru o zi”
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat un editorial publicat în Washington Times cu ocazia comemorării a 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, sub titlul „Când toți românii au fost americani pentru o zi”. În text, șeful statului apreciază că între România și SUA există „o legătură indestructibilă, o dragoste comună pentru libertate” și transmite un mesaj adresat Americii și președintelui Donald Trump.
Nicușor Dan își începe editorialul prin a rememora dimineața de 11 septembrie 2001, când „teroarea a lovit New York-ul, Washingtonul și câmpiile din Pennsylvania”. Președintele descrie ziua ca un „moment istoric de referință”, marcat de tragedie, doliu și comemorare, dar și de solidaritate, acțiune și reafirmarea unor valori împărtășite.
Șeful statului cataloghează atentatele drept „atacuri lașe” care urmăreau să demoralizeze și să umilească. În schimb, susține el, au demonstrat întregii lumi că „sufletul unei națiuni, curajos, vizionar, plin de compasiune, era la fel de viu și de puternic precum fusese la Saratoga, Gettysburg sau Omaha”.
Președintele afirmă că data de 11 septembrie are și o semnificație personală. „La fel ca mulți dintre compatrioții mei români, resimt și astăzi, chiar și după 25 de ani, oroarea, revolta și indignarea pe care le-am simțit cu toții în fața acestor atrocități”, scrie Nicușor Dan, amintindu-și momentul în care a realizat că atacurile nu vizau doar o țară, ci valorile care unesc toate societățile libere.
„Într-un sens foarte real, toți românii au fost americani pentru o zi”, notează președintele, explicând că atacurile au spulberat iluzia că granițele sau distanța ar putea garanta securitatea. „Lecția a fost dură: un atac asupra unuia putea deveni un atac asupra tuturor”, apreciază el.
Nicușor Dan subliniază că România a răspuns prezent când America a făcut apel la aliații și partenerii săi în lupta împotriva terorismului. Militarii români din forțele terestre, aeriene și navale, ofițerii de informații și diplomații au stat și continuă să stea „umăr la umăr cu omologii lor americani”, iar din 2002 țara noastră a contribuit activ la eforturile coaliției în mai multe teatre de operațiuni. „Mii de militari români au servit cu curaj și demnitate, iar mulți au plătit un preț greu. Unii nu s-au mai întors acasă”, scrie președintele.
Mesajul său către America și către președintele Trump, spune el, începe și se încheie întotdeauna astfel: „România este mândră să fie un aliat statornic al Statelor Unite”. Nicușor Dan onorează Statele Unite pentru rolul decisiv în încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și pentru liderul asumat în lupta de a ridica Cortina de Fier.
Președintele consideră că Donald Trump duce mai departe acest rol de lider, reflectat în convingerea că pacea în Europa se bazează pe angajamente aliate mai solide și pe o repartizare mai echitabilă a responsabilităților. România, afirmă el, este ferm angajată să consolideze parteneriatul strategic cu SUA, iar în cursul acestui an a demonstrat din nou acest lucru prin răspunsul rapid oferit necesităților operaționale americane pentru Operațiunea „Epic Fury”, prin intermediul Bazei Aeriene „Mihail Kogălniceanu”.
În final, Nicușor Dan amintește că în 2026 se împlinesc 250 de ani de la semnarea la Philadelphia a principiului conform căruia libertatea aparține fiecărei ființe umane prin drept natural. „Turnurile Gemene s-au prăbușit; cuvintele, însă, au rămas în picioare”, conchide președintele, adăugând că libertatea „nu poate fi înfrântă de teroare, ci doar devine mai puternică”.