Nicușor Dan vrea ca Siegfried Mureșan să obțină majoritate parlamentară
0 3 minute o oră

Nicușor Dan își dorește ca Siegfried Mureșan să obțină majoritate parlamentară: „E dificil, dar îmi doresc să reușească”

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că își dorește ca Siegfried Mureșan să reușească să adune o majoritate în Parlament pentru învestirea noului guvern, recunoscând totodată că demersul este unul dificil. Șeful statului a anunțat că va semna sâmbătă decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de prim-ministru.

Întrebat dacă Mureșan are șanse în contextul în care nu dispune de o majoritate parlamentară, Nicușor Dan a răspuns: „Eu îmi doresc să reușească. E dificil, dar eu îmi doresc să reușească.” Președintele a precizat că termenul de 10 zile pentru formarea guvernului și depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare curge abia de luni, întrucât atunci decretul de desemnare va ajunge în Monitorul Oficial.

Întrebat despre scenariul alegerilor anticipate, Nicușor Dan a răspuns: „Haide să ne uităm la prima etapă și după să vedem.”

Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier a venit la capătul unei zile de consultări cu partidele parlamentare desfășurate la Palatul Cotroceni. Este cea de-a treia propunere făcută de șeful statului de la demiterea Guvernului Bolojan. Anterior, președintele i-a propus pe Eugen Tomac, care s-a retras înainte de votul din Parlament, și pe Adrian Veștea, care nu a obținut votul de învestitură.

În declarația de presă susținută la Cotroceni, Nicușor Dan a afirmat că nu există o majoritate parlamentară conturată pentru învestirea Guvernului condus de Mureșan. PNL, USR și UDMR pot aduna împreună 169 de voturi, cu mult sub cele 233 necesare, iar fără PSD ar fi nevoie de găsirea a 64 de voturi din alte grupuri parlamentare.

UDMR exclude sprijinul AUR și al formațiunilor radicale, iar AUR a anunțat deja că nu îl votează pe Mureșan. În acest context, PSD rămâne piesa decisivă: social-democrații au 126 de parlamentari, suficienți pentru a asigura fără probleme majoritatea împreună cu PNL, USR și UDMR, însă cer să intre efectiv la guvernare. Aici apare contradicția cu poziția USR și cu declarațiile făcute până acum de Siegfried Mureșan despre o guvernare alături de PSD.

Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor urmează să propună PSD ca, în schimbul voturilor, să accepte o rocadă la guvernare în 2027, adică peste un an Mureșan să se retragă și să fie instalat premier Sorin Grindeanu, cu voturile PNL, USR și UDMR. PSD respinge însă această rocadă.