Primele imagini de pe avionul cu politicieni și magistrați spre Mykonos. Cine e fotograf
0 4 minute 2 luni

Primele imagini din avionul privat spre Mykonos. Un om de afaceri ar fi autorul fotografiei

Primele imagini de la bordul avionului privat care a efectuat zborul București-Mykonos au fost făcute publice. În fotografie apar mai mulți pasageri, printre care fostul ministru al Muncii, Florin Manole, și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban.

Conform dezvăluirilor făcute în cadrul emisiunii „Decisiv”, persoana care ar fi realizat fotografia este omul de afaceri Gruia Stoica, care se afla și el la bordul aeronavei.

Din lista pasagerilor de pe acest zbor fac parte judecătorul Curții Constituționale Cristian Deliorga, fostul premier Victor Ponta, omul de afaceri Gruia Stoica, fostul ministru al Transporturilor din partea PNL Ovidiu Ioan Silaghi și președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru. În cazul acestuia din urmă, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu.

De asemenea, pe lista pasagerilor se mai aflau senatorul UDMR István-Loránt Antal, Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Gabriel Dărăban, directorul comercial al companiei de stat Oil Terminal, precum și oamenii de afaceri constănțeni Florin Cârstocea și Virgil Lixandru.

Florin Manole a declarat că deplasarea sa a avut ca scop discuții cu investitori americani pe tema legislației muncii. Zborul privat ar fi fost plătit de Camera de Comerț și Industrie a României, instituție condusă de Mihai Daraban.

Informațiile despre acest zbor, care a declanșat un nou scandal politic, au fost făcute publice de un hacker care a spart serverele companiei ce a închiriat aeronava.

Senatul extinde ancheta parlamentară privind zborul la Mykonos

Biroul permanent al Senatului a decis extinderea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și zborul privat la Mykonos al judecătorului CCR Cristian Deliorga, alături de mai mulți politicieni. Anunțul a fost făcut de președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial, Comisia pentru constituționalitate va urmări mai multe obiective suplimentare. Printre acestea se numără clarificarea circumstanțelor și a scopului deplasării judecătorului Cristian Deliorga la Mykonos, la data de 8 iulie 2026, și clarificarea naturii relațiilor dintre persoanele participante la deplasare și judecătorul Curții Constituționale.

Comisia va investiga, de asemenea, modalitatea de organizare și de acoperire a costurilor deplasării, inclusiv identificarea persoanei sau a entității care a achitat transportul judecătorului Cristian Deliorga, precum și eventualele beneficii materiale sau de altă natură primite de acesta în legătură cu deplasarea.

Un alt obiectiv vizează clarificarea altor împrejurări legate de această deplasare, relevante pentru independența, imparțialitatea și integritatea judecătorului Cristian Deliorga și de natură să afecteze încrederea publică în actul jurisdicțional al Curții Constituționale.

Hotărârea precizează că verificările se realizează în limitele competențelor constituționale și regulamentare ale comisiei, cu respectarea independenței Curții Constituționale și a judecătorilor acesteia, fără examinarea ori cenzurarea soluțiilor jurisdicționale și fără substituirea autorităților competente să stabilească forme de răspundere juridică.

Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia pentru constituționalitate se cuprind într-un raport care va fi prezentat Biroului permanent al Senatului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.