Taxele pe locuințe în 2027: PSD se opune impozitării la valoarea de piață
0 5 minute 2 săptămâni

PSD se opune impozitării locuințelor la valoarea de piață, deși măsura figurează în programul de guvernare

Partidul Social Democrat a anunțat vineri că nu susține impozitarea proprietăților la valoarea de piață, măsură care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Într-un comunicat oficial, formațiunea a transmis că „reformele nu au sens dacă îi împovărează pe românii cu venituri mici și medii”.

Poziția PSD vine în contextul în care trecerea la impozitarea la valoarea de piață se regăsește în programul de guvernare al noului Cabinet și a fost stabilită încă din 2021 prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Social-democrații susțin că această măsură, prevăzută de Guvernul Bolojan pentru 1 ianuarie 2027, ar fi determinat majorări de până la 27 de ori mai mari decât cele plătite în prezent de cetățeni.

„PSD s-a angajat să schimbe direcția de guvernare, iar primele decizii susținute de miniștrii social-democrați vor viza oprirea politicilor de austeritate inițiate în guvernarea precedentă”, se mai arată în comunicat. Partidul precizează totodată că nu îi va amăgi pe români că vor primi case de 35.000 de euro, dar nici nu îi va pedepsi cu impozite de 27 de ori mai mari pe casele în care locuiesc.

Angajamentele față de Uniunea Europeană și protejarea categoriilor vulnerabile

PSD subliniază că impozitarea locuințelor la valoarea de piață a fost stabilită în 2021 de guvernarea PNL-USR, care a realizat Planul Național de Redresare și Reziliență și l-a transmis Comisiei Europene fără o consultare prealabilă a Parlamentului. Formațiunea consideră că România trebuie să își respecte angajamentele față de Uniunea Europeană, în baza cărora beneficiază de fonduri europene, însă modalitățile de implementare trebuie să aibă în vedere protejarea categoriilor vulnerabile și a clasei de mijloc.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat joi că impozitarea proprietăților în funcție de valoarea de piață „nu se poate aplica de anul viitor, pentru că nu mai este timp fizic”, deoarece nu s-au făcut calculele și simulările necesare. Ea a precizat că la Craiova taxele nu vor crește deloc anul viitor, întrucât legea permite să nu se mai aplice inflația.

Ministrul Finanțelor anunță amânarea aplicării măsurii

Programul de guvernare prevede reformarea impozitului pe proprietate prin trecerea graduală la valoarea de piață, până la finalul procesului de consolidare fiscală, însă documentul nu precizează o dată exactă pentru aplicarea integrală a reformei și nici cu cât ar crește concret impozitul.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni că impozitarea proprietăților în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă în România de la 1 ianuarie 2027. Potrivit acestuia, jalonul aferent reformei a fost modificat în urma discuțiilor cu Comisia Europeană, iar autoritățile urmează să stabilească măsurile fiscale aplicabile în 2027 odată cu elaborarea bugetului pentru anul viitor. Ministrul a explicat că mai sunt de clarificat numeroase aspecte tehnice privind funcționarea aplicației necesare implementării noului sistem de impozitare.

Trecerea la impozitarea proprietăților în funcție de valoarea de piață era programată inițial pentru 1 ianuarie 2027, odată cu operaționalizarea sistemului e-Proprietatea, prevăzut în jalonul 237 din PNRR și în angajamentul fiscal-bugetar asumat de Guvernul României în decembrie 2024 și aprobat ulterior de Comisia Europeană. Discuțiile pe acest subiect au început de mai mulți ani, însă aplicarea reformei a fost amânată în repetate rânduri, pe fondul unor dificultăți politice, tehnice și logistice.