0 2 minute 2 ore

Doi bărbați îndepărtați de jandarmi de la protestul antiguvernamental din Piața Victoriei

Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi, duminică, de la protestul împotriva extremismului desfășurat în Piața Victoriei. Potrivit reporterului aflat la fața locului, cei doi ar fi participat și la protestul fermierilor de marțea trecută din aceeași piață.

Aceștia au fost observați imediat de forțele de ordine, care i-au condus în afara Pieței Victoriei pentru a nu perturba manifestația. Imaginile surprind momentul în care cei doi părăsesc protestul însoțiți de jandarmi.

Aproximativ 60 de persoane protestează pașnic în Piața Victoriei

În Piața Victoriei, în jur de 60 de persoane, atât tineri, adulți, cât și vârstnici, protestează pașnic. Participanții au venit cu pancarte, drapele naționale și ale Europei.

Protestul împotriva extremismului, desfășurat duminică în alveola centrală din Piața Victoriei, vine ca răspuns la protestul fermierilor de marți, în cadrul căruia s-au infiltrat agitatori care au devenit violenți cu forțele de ordine.

Bilanțul protestului de marți: 47 de rețineri și 10 jandarmi răniți

În urma protestului de marțea trecută, 47 de cetățeni au fost reținuți, iar 10 jandarmi au fost răniți. De asemenea, parbrizul unei mașini de jandarmi a fost spart.