Incendiu de amploare la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin. Pompierii intervin pe trei sectoare
Un incendiu de mari proporții a cuprins o hală de aproximativ 20.000 de metri pătrați a fabricii de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, unde sunt depozitate materiale combustibile. Focul a fost localizat luni seara, la ora 23:23, însă intervenția echipajelor continuă pentru lichidarea tuturor focarelor.
Pompierii au acționat pe parcursul întregii nopți, iar marți dimineață echipajele sunt schimbate pentru a asigura continuitatea misiunii. În prezent, intervenția se desfășoară pe trei sectoare, atât în interiorul halei, unde se află baloți de carton, cât și în exterior, pentru stingerea maculaturii depozitate în zonă.
Operațiunea este una de durată, din cauza cantității mari de materiale combustibile și a necesității identificării și lichidării tuturor focarelor.
La operațiunea de stingere au participat inițial echipaje din mai multe județe. ISU Mehedinți a intervenit cu șase autospeciale de stingere, o autoscară, un autocamion și o ambulanță SMURD. La fața locului au fost trimise autospeciale de stingere și de la ISU Dolj, ISU Caraș-Severin și ISU Gorj, iar ISU București-Ilfov a trimis o autospecială cu roboți.
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert prin care populația din zona afectată a fost informată și avertizată.
Misiunea este în dinamică, iar pompierii continuă operațiunile pentru stingerea completă a incendiului și eliminarea tuturor focarelor.