Șoferul microbuzului din accidentul de la Buftea, plasat sub control judiciar
Șoferul microbuzului implicat în accidentul grav produs pe DN7, în apropiere de Buftea, a fost plasat sub control judiciar, după ce fusese inițial reținut pentru 24 de ore. Bărbatul este pus sub acuzare în dosarul deschis în urma tragediei care s-a soldat cu doi morți și 18 răniți.
Conform informațiilor disponibile, șoferul ar fi fost neatent la drum și și-ar fi folosit telefonul mobil în momentele premergătoare impactului. Microbuzul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o autobasculantă care circula în aceeași direcție de mers.
Primele cercetări ale polițiștilor au indicat că șoferul microbuzului nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de vehiculul din fața sa. „Din cercetările preliminare, a reieșit faptul că evenimentul rutier s-ar fi produs ca urmare a nepăstrării distanței de siguranță în mers de către conducătorul microbuzului față de ansamblul de vehicule care circula în aceeași direcție de deplasare”, a transmis IPJ Ilfov după accident.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest imediat după producerea accidentului, rezultatul fiind negativ. Ancheta polițiștilor continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea.
Bilanțul tragediei de pe DN7
Accidentul s-a produs marți, pe DN7, între Buftea și Chitila, după ce un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu o autobasculantă. În urma impactului violent, două persoane și-au pierdut viața, iar alte 18 au fost transportate la spitale din București și Ilfov.
Dintre răniți, două persoane au fost intubate, iar celelalte 16 erau conștiente la momentul evaluării medicale. Potrivit bilanțului comunicat de Ministerul Sănătății, în accident au fost implicate în total 26 de persoane, iar șase dintre acestea au refuzat transportul la spital.