Finală integral australiană la turneul WTA 250 de la Seul
Maya Joint și Kimberly Birrell, ambele din Australia, se vor întâlni în finala turneului WTA 250 de la Seul, competiție dotată cu premii totale de 283.347 de dolari. Cele două au obținut calificarea sâmbătă, după ce au câștigat atât meciurile din sferturile de finală, cât și pe cele din semifinale.
Maya Joint, a cincea favorită a turneului, a învins-o în sferturile de finală pe thailandeza Lanlana Tararudee cu 6-4, 6-3. În semifinală, ea a profitat de abandonul rusoaicei Alina Korneeva, la scorul de 6-2, 1-0 pentru Joint.
Kimberly Birrell, a doua favorită, a trecut în sferturi de americanca Katie Volynets cu 2-6, 6-2, 7-5, iar în semifinală a învins-o pe maghiara Anna Bondar cu 7-5, 2-6, 6-1.
Românca Gabriela Ruse, a patra favorită a competiției, a fost eliminată în sferturile de finală de Anna Bondar, cu 6-4, 1-6, 6-2.