PSG stabilește un nou record în Champions League, depășind Real Madrid
0 2 minute o zi

PSG stabilește un nou record în Champions League după o primă repriză fulgerătoare la Villarreal

Paris Saint-Germain a reușit o performanță rar întâlnită în istoria Champions League, marcând patru goluri în doar 16 minute și 2 secunde în meciul disputat pe terenul celor de la Villarreal, pe stadionul La Cerámica. Formația franceză a devenit astfel echipa care a înscris cel mai rapid patru goluri într-o partidă din cea mai importantă competiție intercluburi a Europei.

După doar 16 minute de joc, parizienii conduceau deja cu 4-0, grație reușitelor semnate de João Neves în minutul 9, Doué în minutul 12, Mayulu în minutul 13 și Fabián Ruiz în minutul 17. Practic, echipa antrenată de Luis Enrique a marcat patru goluri în intervalul de opt minute.

Performanța depășește recordul deținut anterior de Real Madrid, care înscrisese patru goluri împotriva lui Dinamo Zagreb în 20 de minute, într-un meci disputat pe 22 noiembrie 2011 și încheiat cu victoria madrilenilor cu scorul de 6-2. Atunci, golurile lui Real Madrid au fost marcate de Karim Benzema, de două ori, José Callejón, tot de două ori, Gonzalo Higuaín și Özil, în timp ce Dinamo Zagreb a înscris pe final prin Fatos Beciraj și Ivan Tomecak.

O diferență notabilă față de precedenta performanță este că Real Madrid își obținuse victoria pe teren propriu, pe Santiago Bernabéu, în timp ce PSG a marcat cele patru goluri în deplasare, fără să primească vreunul până în acel moment al partidei.

Paris Saint-Germain, dublă campioană a Europei, venea după o serie de nouă victorii consecutive și rămâne neînvinsă în actuala ediție a Champions League. Înaintea duelului de marți cu Villarreal, echipa franceză marcasse de 14 ori în competiție.