PNL amenință cu CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă anticipate: Luăm serios în calcul
0 4 minute o zi

PNL amenință cu sesizarea CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate

Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a anunțat luni că partidul a dezbătut în cadrul Biroului Politic Național posibilitatea sesizării Curții Constituționale în cazul în care Guvernul condus de Siegfried Mureșan nu obține votul de învestitură în Parlament, iar președintele Nicușor Dan nu convoacă alegeri anticipate.

„A fost o dezbatere în BPN, am spus că luăm în calcul foarte serios acest lucru. Deci asta se va formaliza după… Nu am discutat încă cu colegii de la USR și UDMR”, a declarat Alexandru Muraru.

Vicepreședintele liberalilor a explicat că, în interpretarea partidului, convocarea alegerilor anticipate devine o chestiune imperativă în condițiile actuale, când nu se poate instala un Guvern. „Președintele nu este obligat, dar în condițiile actuale este evident faptul că nu se poate instala un Guvern și astfel încât, în interpretarea noastră, aceasta este o chestiune imperativă. Asta nu înseamnă că președintele, oricare ar fi el, va putea încerca de zeci de ori să instaleze ani la rând, România rămânând cu un Guvern demis și cu un Guvern interimar”, a afirmat Muraru.

PNL exclude suspendarea președintelui

Întrebat dacă PNL ia în calcul votarea suspendării președintelui Nicușor Dan, Alexandru Muraru a respins categoric această variantă. „Nu, PNL nu susține suspendarea președintelui. Acesta este un demers al partidului extremist AUR și, mai nou, al pro-putinistului Ponta. PNL este al doilea partid în sondajele noastre, după AUR. PNL va câștiga legitimitate”, a declarat vicepreședintele liberalilor.

Muraru a precizat și că soarta Guvernului Mureșan la votul de învestitură rămâne incertă. „Guvernul Mureșan va merge la vot pentru învestitură. Nu este clar că va cădea: au fost guverne care au căzut la 2 voturi, au fost și guverne care au trecut la 2 voturi. Astfel încât există tot la fel de multe șanse să treacă sau să nu treacă”, a spus el.

Audierile miniștrilor din cabinetul Mureșan

Luni s-au desfășurat audierile miniștrilor propuși în cabinetul lui Siegfried Mureșan în comisiile de specialitate. Sebastian Burduja a fost primul ministru audiat și a obținut un aviz negativ.

Tanczos Barna, actual vicepremier și ministru al Agriculturii, nominalizat din nou pentru același portofoliu, a fost primul membru al echipei lui Siegfried Mureșan care a primit aviz pozitiv. Acesta a fost avizat cu 20 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 16 abțineri. Un parlamentar SOS i-a acordat votul cu un avertisment: „Votez pentru, dar să știți că e un vot de la un partid extremist”.

Ministrul propus pentru portofoliul Apărării Naționale, Radu Miruță, a primit aviz negativ în comisiile parlamentare reunite de apărare națională, cu 17 voturi „pentru” și 21 „contra”.