Luca Niculescu despre familia sa: averea pierdută în comunism și bunicul trimis opt ani la Canal

Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier, a vorbit într-un interviu din 2015 despre copilăria sa într-o familie cu rădăcini în Bucureștiul interbelic, dar și despre evenimente dramatice din istoria familiei: naționalizarea comunistă, trimiterea bunicului său la muncă forțată și participarea sa la Revoluția din 1989.

„Poate că este sau nu o surpriză, dar la 20 de ani eram alt om”, povestea Niculescu. În tinerețe purta blugi rupți și avea plete, spre disperarea tatălui său, despre care spune că era „foarte elegant”. Tatăl său era atât de deranjat de stilul lui încât „nici nu voia să meargă cu mine pe stradă”.

Familia a locuit mai întâi în zona Cișmigiu, apoi s-a mutat în Berceni, într-un bloc nou, unde trăiau familii de muncitori de la IMGB sau din structurile Securității. În noul cartier, familia lui Niculescu era considerată „ciudată”, pentru că avea mobilă veche și tablouri păstrate din casele naționalizate. Copil fiind, îi era rușine să-și invite colegii acasă, pentru că mobilierul i se părea demodat. Își dorea pe perete un covor cu „Răpirea din Serai”, în timp ce familia avea picturi de Nicolae Vermont și Nicolae Grigorescu.

Bunicul său apărea în cartierul muncitoresc îmbrăcat în costume de dinainte de război, cu pălărie și baston. Copiii din cartier îl îndrăgeau pentru poveștile pe care le spunea. Acasă, le vorbea celor patru nepoți despre perioada de dinaintea comunismului. La un moment dat, Luca Niculescu le-a spus colegilor că bunicul său fusese „rege”, iar învățătoarea i-a chemat pe părinți și i-a rugat să nu-i mai spună asemenea lucruri.

Planuri de disidență în liceu și drumul spre jurnalism

În liceu, Niculescu făcea parte dintr-o gașcă de rockeri. Spre sfârșitul lui 1988, grupul plănuia să scrie manifeste împotriva regimului comunist și să le distribuie în cartiere. Planul a fost abandonat după ce unul dintre colegi le-a spus că un alt membru al grupului ar fi turnător și că ar putea avea probleme dacă merg mai departe.

Înainte de 1989 nu se gândea să devină jurnalist. Dăduse examen la Facultatea de Filologie, pentru secția latină și greacă, și îl atrăgea și Facultatea de Istorie. Spunea că nu îl încânta ideea de a fi „jurnalist de propagandă”. După Revoluție, când presa românească „a explodat”, s-a hotărât să devină jurnalist.

O tradiție comercială veche și averea pierdută

Familia sa avea o veche tradiție comercială. Firma fondată de stră-străbunicul său, Luca P. Niculescu, ajunsese, potrivit relatării sale, printre cele mai importante din țară, cu 40-50 de sucursale. Familia comercializa țesături și stofe și avea și alte afaceri, inclusiv o fabrică de conserve și ferme. Străbunicul său, Jean, studiase comerțul în Marea Britanie, iar bunicul la Lausanne și Leipzig.

Familia era apropiată de liberali, iar străbunicul său fusese senator și, pentru scurt timp, ministru al Comerțului într-un guvern Averescu. „Toată familia era liberală, membri în partid. Străbunicul a fost senator toată viața lui și chiar, pentru o perioadă scurtă, ministru al Comerțului, într-unul dintre guvernele Averescu din timpul Primului Război Mondial. Însă nu făceau prea multă politică. Ei erau oameni de afaceri care finanțau partidul și erau apropiați de familia Brătianu”, povestea Niculescu.

Bunicul său a fost închis în perioada comunistă, dar a primit o pedeapsă pe care familia a considerat-o mai ușoară datorită intervenției unui fost angajat al său care ajunsese în structurile Securității. Potrivit relatării lui Niculescu, bunicul a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră și apoi la construirea unor sate în Bărăgan. A stat aproximativ opt ani la muncă forțată.

Revoluția din 1989

Despre Revoluție, Luca Niculescu a povestit că pe 21 decembrie 1989 urma să meargă la mătușa sa, dar aceasta l-a sunat și i-a spus să nu mai vină pentru că în centrul Bucureștiului „se întâmplă lucruri”. A doua zi, a plecat împreună cu prietenii din cartier spre Piața Universității. Tatăl său li s-a alăturat. Niculescu povestea că a strigat „Jos Ceaușescu!” în fața magazinului Cocor și că a ajuns în Piața Universității în jurul orei 11:30. Ulterior, a mers împreună cu tatăl și unul dintre frații săi să apere radioul, până când o rafală auzită în apropiere i-a făcut să se retragă într-un loc mai sigur.

„Eram împreună cu tata și cu unul dintre frații mei. Am fost viteji pentru o vreme până când am auzit o rafală destul de aproape de noi și tata a zis să mergem totuși într-un loc mai sigur”, își amintea Niculescu.