Grindeanu anunță mărirea pensiilor și avertizează de risc de criză
0 4 minute o oră

Grindeanu anunță intrarea PSD în Guvernul Niculescu și avertizează asupra unui risc major de criză de lichiditate

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat miercuri că formațiunea sa a decis să intre în Guvernul condus de Luca Niculescu, după ce mai multe dintre condițiile puse de social-democrați au fost incluse în programul viitorului Executiv. Anunțul a fost făcut după ședința Consiliului Politic Național al partidului.

Liderul PSD a declarat că decizia a fost luată în contextul în care situația economică s-ar putea agrava rapid dacă actualul blocaj politic continuă. El a vorbit despre un impact suplimentar asupra bugetului de cel puțin 60 de miliarde de lei, echivalentul a 3% din PIB, și a avertizat asupra unui „risc uriaș de intrare în criză de lichiditate”.

„Prelungirea crizei politice este calea sigură către un faliment național!”, a declarat Grindeanu. Potrivit acestuia, menținerea actualei situații ar putea duce la scăderea activității economice, creșterea deficitului, costuri mai mari pentru împrumuturi, reducerea rezervelor valutare și deprecierea cursului.

„Asta va conduce la un risc uriaș de intrare în criză de lichiditate. Și vom vedea blocate și amânate investiții și aproximativ 50.000 de concedieri”, a spus liderul PSD. El a mai afirmat că, în acest moment, nu poate fi făcută rectificarea bugetară și nici construit bugetul pentru 2027, iar absorbția fondurilor europene înregistrează întârzieri.

Cele 10 priorități ale PSD incluse în programul Guvernului Niculescu

Grindeanu a anunțat că PSD a dat undă verde intrării la guvernare după ce prioritățile cerute de partid au fost incluse în programul viitorului Cabinet condus de Luca Niculescu. Iată cele zece angajamente:

1. Prezentarea situației reale a deficitului bugetar și a datoriilor amânate. Guvernul ar urma să prezinte în Parlament, până la 1 noiembrie 2026, situația reală a deficitului și toate datoriile amânate, înainte de prezentarea publică a bugetului pe 2027.

2. Fără creșteri de taxe în 2027. PSD cere semnarea unui memorandum cu mediul de afaceri și sindicatele, pentru predictibilitate fiscală. „Mai clar spus: că NU vor crește taxele anul viitor”, a spus Grindeanu.

3. Rectificare bugetară până la 1 noiembrie. Rectificarea ar trebui să acopere necesarul de finanțare pentru spitale, servicii critice și funcționarea statului.

4. Inventarierea proiectelor finanțate din fonduri europene și PNRR. Guvernul ar urma să verifice stadiul proiectelor finanțate din fonduri europene, PNRR sau de la bugetul de stat, inclusiv al celor care vor trece pe finanțare națională.

5. Aplicarea rapidă a măsurilor din Planul de relansare economică. Termenul anunțat este 15 noiembrie 2026.

6. Bugetul pe 2027, până la 1 decembrie. Bugetul ar trebui construit cu respectarea țintelor de deficit și cu menținerea unui nivel ridicat al investițiilor.

7. Măsuri pentru energie și încălzire în timpul iernii. Guvernul trebuie să prezinte soluțiile pentru asigurarea energiei și încălzirii în sezonul rece.

8. Indexarea pensiilor. Pe lista PSD se află indexarea pensiilor, inclusiv a celor militare, precum și a pensiei minime.

9. Eliminarea CASS pentru anumite categorii. PSD cere eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități.

10. Începerea reformei administrative. Social-democrații propun comasarea voluntară a localităților cu până la 1.500 de locuitori și comasarea unor servicii publice, pentru reducerea cheltuielilor.

Sorin Grindeanu a precizat și că PSD nu acordă un sprijin fără termen noului Executiv. Partidul va face o evaluare a Guvernului Niculescu după primele șase luni de mandat.