Grindeanu nu crede că România va ajunge pe mâna FMI: „Nu pot să exclud 100%”
0 4 minute 21 de minute

Grindeanu, după avertismentul lui Nicușor Dan privind FMI: „Nu cred că vom ajunge acolo”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că nu crede că România va ajunge din nou sub o intervenție a Fondului Monetar Internațional, deși nu poate exclude complet acest scenariu. Poziția liderului social-democrat a venit la o zi după ce președintele Nicușor Dan a avertizat că țara riscă o intervenție din partea FMI dacă nu își respectă angajamentele de reducere a deficitului bugetar.

„România trebuie să-și păstreze traiectoria fiscală asumată pentru că sunt acorduri pe care trebuie să le respectăm. Traiectoria fiscală poate fi respectată nu doar din tăieri și din omorârea economiei, reducerea deficitului se poate face și prin creștere economică, nu doar prin tăieri. Eu nu cred că vom ajunge la mâna FMI, nu pot să exclud 100%, dar haideți să vedem și datele de la Ministerul Finanțelor de săptămâna viitoare”, a spus Grindeanu.

Miniștrii PSD, solicitați să pregătească proiecte de parteneriat public-privat

Liderul social-democraților a arătat că miniștrii din partidul său au început demersurile pentru a reduce presiunea pe bugetul de stat. Potrivit acestuia, luni le-a cerut celor doi miniștri de la Transporturi și Sănătate să prezinte proiecte mature care să poată fi incluse în parteneriatul public-privat.

„Noi trebuie să luăm presiunea de pe buget, să găsim noi forme de finanțare. Așa s-au făcut autostrăzi în Europa. E o chestiune care trebuie făcută urgent și așa vom lua presiunea de pe buget, la fel în sănătate. La Ministerul Finanțelor e o direcție specializată, vor lucra cu marfa clientului, iar cei doi miniștri vor transmite rapid spre Ministerul Finanțelor ca să dăm drumul la acest parteneriat public-privat”, a explicat Grindeanu.

Decizii privind TVA-ul și consumul, amânate până la bugetul pentru 2027

Președintele PSD a precizat că măsuri precum reducerea TVA-ului și stimularea consumului trebuie discutate în momentul elaborării bugetului pentru 2027. El a subliniat că nu vrea să facă promisiuni deșarte și că intenționează să prezinte public situația guvernării în zilele următoare, când va fi disponibil raportul privind starea finanțelor.

„Când vom avea bugetul vom ști și situația la zi. Eu nu vreau să fac promisiuni deșarte. Vreau să vin în fața românilor să îmi asum lucrurile, să știu de unde am preluat această guvernare și asta se va întâmpla în zilele următoare când vom avea acel raport”, a afirmat Grindeanu.

Avertismentul președintelui privind riscurile unei scăderi a ratingului de țară

Declarațiile liderului PSD vin în contextul în care Nicușor Dan a avertizat că România riscă o intervenție din partea Fondului Monetar Internațional dacă nu își respectă angajamentele de reducere a deficitului bugetar. Președintele a explicat că o scădere a ratingului de țară ar putea duce la împrumuturi mai scumpe, la creșterea ratelor pentru populație și firme, la închiderea unor companii și la creșterea șomajului.

În cel mai rău scenariu, potrivit șefului statului, România ar putea avea nevoie din nou de ajutorul Fondului Monetar Internațional, care ar veni cu condiții dure.