MOTIVAREA CCR PRIVIND CONSTITUȚIONALITATEA „AMENDAMENTULUI FRITZ”

Curtea Constituționale a României a clarificat, în urma unei decizii recente, aspectele legale ce țin de integritatea funcției publice, subliniind că amendamentul Fritz, promovat de PSD, nu contravine principiilor fundamentale ale legii. Aceasta nu reglementează un cumul de răspunderi ce se exclud reciproc, ci se concentrează asupra unei singure forme de responsabilitate, cu sancțiuni bine definite, concepute pentru a proteja integritatea funcției publice, în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Constituție.

Curtea a subliniat importanța neretroactivității legii, care este acum un principiu constituțional stabilit după adoptarea Constituției din 1991. Asta înseamnă că legislatorii nu pot adopta acte normative care să contravină acestui principiu. Astfel, chiar și atunci când se dorește înlăturarea unor situații nedrepte, legiuitorul trebuie să utilizeze metode care nu contravin principiului de neretroactivitate și să caute soluții adecvate.

De asemenea, judecătorii au evidențiat că normele tranzitorii nu impun sancțiuni noi pentru acte din trecut, ci finalizează un mandat afectat de integritate. A fost adresată o atenție specială efectelor viitoare ale unor situații juridice apărute înainte de adoptarea noii legi în domeniul integrității publice, pentru a asigura coeziunea acțiunilor statului în ceea ce privește funcția publică.

DE CE NU ESTE CONSTITUȚIONAL ARTICOLUL PRIVIND DECLARAȚIA DE AVERE A „PERSOANEI CARE ARE RELAȚII ASEMĂNĂTOARE ACELORA DINTRE SOȚI” CU UN DEMNITAR

Într-o altă parte a deciziei, CCR a abordat problema obligativității depunerii declarațiilor de avere de către „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” cu un demnitar. Instanța a argumentat că această sintagmă poate include atât relații de conviețuire între persoane de sex diferit, cât și cele de același sex. Totuși, fără recunoașterea oficială a acestor forme de conviețuire, statul nu poate impune obligații legale acestor parteneri.

Judecătorii au subliniat, de asemenea, că formula legală nu oferă criterii clare pentru a determina ce înseamnă o astfel de relație, lăsând persoanele în cauză responsabile pentru autovalorizarea lor. Aceasta creează o situație ambiguită, care nu îndeplinește cerințele de claritate și accesibilitate impuse de Constituție.

Curtea a adus în discuție și publicarea declarației de interese financiare, specificând că această practică depășește scopul măsurilor referitoare la integritatea funcției publice, transformând astfel relațiile private ale funcționarilor într-o chestiune de interes public, contrar exigențelor legale.

În concluzie, CCR a concluzionat că intenția legiuitorului nu poate justifica încălcarea drepturilor constituționale și că legile trebuie să protejeze integritatea funcției publice, fără a compromite standardele de drept și protecție asociate acesteia.