Nicușor Dan, moment de tandrețe cu Mirabela Grădinaru, înainte de plecarea spre New York
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat pe TikTok un material video care surprinde un moment de afecțiune alături de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, pe aeroport, înainte de zborul spre New York. Imaginile fac parte dintr-o postare mai amplă dedicată vizitei oficiale pe care șeful statului o efectuează în Statele Unite, unde participă la Adunarea Generală a ONU.
În mesajul care însoțește filmarea, Nicușor Dan a relatat că a avut mai multe întâlniri importante la New York. Președintele a menționat că, împreună cu Mirabela Grădinaru, a vizitat Memorialul 9/11, descriindu-l drept un loc care amintește cât de importante sunt memoria, solidaritatea și apărarea valorilor democratice.
Șeful statului a precizat că a avut o întrevedere bilaterală cu António Guterres, Secretarul General al ONU, și o discuție cu Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress. Potrivit mesajului publicat, aceste întâlniri fac parte din agenda oficială a vizitei în Statele Unite.
În aceeași postare, Nicușor Dan a subliniat importanța dialogului internațional pentru România. El a transmis că țara noastră are nevoie să fie prezentă, să construiască relații solide și să rămână un partener serios în discuțiile care privesc securitatea, pacea și cooperarea internațională.
Conform materialului publicat, în cursul zilei de marți, președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru s-au întâlnit la New York cu membri ai comunității românești din metropola americană. Totodată, șeful statului a participat la ceremonia de dezvelire a unei plăcuțe comemorative dedicate vizitei efectuate de Regina Maria în Statele Unite în urmă cu un secol.