România și Republica Moldova își consolidează cooperarea în apărare și energie
Premierul român Luca Niculescu a efectuat marți prima sa vizită externă de la preluarea mandatului, deplasându-se la Chișinău, unde a avut întâlniri cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan. Cei doi oficiali au susținut o conferință comună de presă în care au abordat consolidarea relațiilor bilaterale, cooperarea în domeniul apărării, proiectele strategice de interconectare și parcursul european al Chișinăului.
„Este prima deplasare externă la începutul mandatului de prim-ministru, în urmă cu exact o săptămână, am vrut să fiu la Chișinău cât mai repede. Prezența colegilor mei și a mea reconfirmă că România și Republica Moldova cooperează la cel mai înalt, la cel mai strâns nivel din perioada recentă și intenția noastră de a consolida aceste relații istorice pe care le avem, aceste relații profunde într-o Uniune Europeană, acolo unde este locul Chișinăului”, a declarat Luca Niculescu.
Șeful executivului de la București a subliniat că sprijinul României reflectă un angajament constant pentru o Republică Moldova mai stabilă, mai sigură și mai bine conectată la România și la Uniunea Europeană.
Reacția la atacurile rusești
În cadrul declarațiilor sale, Luca Niculescu a calificat drept inacceptabile atacurile rusești și a insistat asupra necesității protejării tuturor cetățenilor, indiferent de partea Prutului.
„Într-adevăr, atacurile rusești sunt inaceptabile, iar protecția trebuie să fie pentru toți cetățenii români și pentru toți cetățenii, fie că sunt în Republica Moldova, fie că sunt în România”, a spus premierul român.
El a mai transmis că sprijinul României vizează și securitatea cetățenilor Republicii Moldova, mai ales în contextul războiului din Ucraina, în care Federația Rusă continuă să testeze constant reziliența celor două state.
Cooperarea în apărare și programul SAFE
Premierul român a vorbit despre discuțiile aplicate purtate cu partea moldoveană pentru întărirea colaborării în domeniul apărării și a amintit de programul SAFE, despre care a spus că va consolida industria din România și va genera beneficii comune.
„Avem discuții foarte aplicate pentru a întări colaborarea noastră în domeniul apărării. Există și programul SAFE, pe care îl cunoașteți foarte bine și care va întări industria din România, dar vor exista și beneficii comune și vom lucra foarte aplicat pentru a întări apărarea cetățenilor noștri”, a afirmat Niculescu.
Proiecte strategice în transporturi și energie
O parte importantă a discuțiilor a vizat proiectele strategice de interconectare în domeniul transporturilor și al energiei, considerate esențiale pentru reziliența Republicii Moldova și pentru conectarea sa cu Uniunea Europeană prin România.
Premierul român a anunțat că, înainte de continuarea programului oficial de întâlniri, cei doi demnitari vor vizita împreună Stația Electrică Chișinău, descrisă ca un pilon central pentru obținerea independenței energetice depline a Republicii Moldova.
„Vom continua să sprijinim, în beneficiul cetățenilor, extinderea acestei independențe energetice”, a declarat Niculescu, subliniind că energia a fost folosită de prea multe ori ca instrument de șantaj geopolitic.
Schimburi comerciale de 4,5 miliarde de euro
Premierul a evidențiat și nivelul cooperării economice dintre cele două state, arătând că anul trecut schimburile comerciale au atins aproximativ 4,5 miliarde de euro, o sumă considerabilă.
„Investițiile românești au creat 12.000 de locuri de muncă în Republica Moldova, ceea ce iar ne bucură și sigur îi bucură și pe cei care ocupă aceste locuri de muncă. Mă bucură și ce ați spus, deschiderea pe care ați arătat-o pentru a primi și mai multe companii românești aici și pentru a depăși orice eventuală barieră birocratică sau administrativă care pot apărea”, a afirmat Luca Niculescu.
Sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Un alt subiect discutat a vizat integrarea europeană a Republicii Moldova, temă pe care premierul român a numit-o prioritate strategică pentru România.
„Locul Republicii Moldova, locul Chișinăului este fără nicio îndoială în Uniunea Europeană. Susținem intens și deschiderea ultimelor două clustere rămase până la sfârșitul acestui an pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Niculescu.
El a dat asigurări că România va rămâne cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european și că va intensifica furnizarea de expertiză tehnică, inclusiv prin experți români care să sprijine Chișinăul în toate domeniile de aliniere la legislația comunitară.