Șeful AEP, despre cele 14 milioane cheltuite de PNL pentru cartea lui Ciucă
0 4 minute o săptămână

Adrian Țuțuianu explică de ce AEP nu a putut recupera suma de 14 milioane de lei de la PNL

Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat miercuri că instituția pe care o conduce nu a putut proceda la executarea silită pentru recuperarea sumei de 14 milioane de lei de la Partidul Național Liberal, deoarece s-a aflat în litigiu cu formațiunea politică. El a precizat că a anunțat Administrația Națională de Administrare Fiscală imediat după ce instanța a pronunțat hotărârea definitivă în dosar.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care jurnaliștii l-au întrebat pe șeful AEP dacă instituția a reușit să recupereze măcar o parte din banii pe care PNL trebuie să îi restituie în urma campaniilor electorale, suma totală ridicându-se la 14 milioane de lei.

Mecanismul de recuperare a sumelor, explicat de șeful AEP

Adrian Țuțuianu a explicat că în unele state autoritățile electorale dispun de organe proprii de executare, însă România nu se află în această situație. Potrivit acestuia, mecanismul AEP presupune comunicarea către Administrația Fiscală a actelor administrative prin care au fost aplicate sancțiuni sau au fost dispuse confiscări.

„Avem comunicate absolut toate procesele-verbale care nu au fost atacate. Cu PNL am fost în litigiu, nu am putut să procedăm la executarea silită. Am revenit la Administrația Fiscală a doua zi după ce am avut hotărârea judecătorească definitivă. Sper ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să procedeze la executarea silită, potrivit dispozițiilor legale”, a declarat președintele AEP.

Prototcol de colaborare între AEP și ANAF

Șeful Autorității Electorale Permanente a precizat că și-a propus îmbunătățirea colaborării cu ANAF, menționând că situația PNL nu este singulară. El a anticipat că în viitor vor exista și alte formațiuni politice, parlamentare și neparlamentare, cu sume importante de restituit.

„Va trebui să îmbunătățim colaborarea cu ANAF. Există o colaborare, dar trebuie îmbunătățită”, a estimat Adrian Țuțuianu, anunțând că săptămâna viitoare este programată semnarea unui protocol de colaborare între cele două instituții ale statului.

PNL, obligat definitiv să restituie peste 14 milioane de lei

Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă la Înalta Curte de Casație și Justiție și este obligat să restituie la bugetul de stat suma de 14.117.378,04 lei. Banii au fost folosiți de partid pentru promovarea cărții fostului candidat prezidențial Nicolae Ciucă, intitulată „În slujba țării”.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că la finalul anului 2024, când a preluat conducerea partidului, formațiunea avea datorii mari. „Nu mă voi plânge de greaua moștenire. Instanța a considerat că modalitatea prin care PNL a făcut acele panouri de promovare a cărții nu a fost conformă cu prevederile legale. Vom vedea cum se vor soluționa aceste aspecte. Cred că fiecare organizație, fiecare partid politic trebuie să-și gestioneze finanțele în așa fel încât să nu acumuleze datorii. Este responsabilitatea celor care au făcut asta în 2024. Pentru asta, măcar, o perioadă de penitență și de decență ar fi necesară. În același timp, trebuie să creezi mecanisme – pe care acum le-am creat – să nu mai ajungem în astfel de situații”, a declarat Ilie Bolojan.