Ursula von der Leyen vizitează România pe fondul tensiunilor din Marea Neagră
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sosește luni în România, într-o vizită care are loc în contextul atacurilor cu drone asupra navelor din Marea Neagră, care au amplificat tensiunile de securitate de-a lungul Flancului Estic al NATO. Marea Neagră este considerată în prezent cea mai periculoasă rută maritimă din lume.
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Nicușor Dan o va primi pe Ursula von der Leyen luni, la ora 15.30, la Palatul Cotroceni. Primirea face parte dintr-o vizită mai amplă pe care președinta Comisiei Europene o efectuează în zona Mării Negre. La ora 17.00, cei doi oficiali vor susține declarații de presă comune.
Consilierul prezidențial Valentin Naumescu a precizat că discuțiile se vor axa pe prioritățile tematice ale agendei europene și pe interesele României în raport cu această agendă. Printre temele aflate pe ordinea de zi se numără apărarea și securitatea europeană, în special securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană cu componenta sa energetică actuală, extinderea Uniunii Europene și susținerea acordată de România Republicii Moldova, precum și negocierea noului cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2028-2034.
La ora 17.45, Ursula von der Leyen se va întâlni cu premierul Luca Niculescu.
Vizita președintei Comisiei Europene în regiune continuă marți, la Varna, în Bulgaria, unde va discuta cu prim-ministrul Radev și va vizita Academia Navală Nikola Vaptsarov. Miercuri, von der Leyen va participa la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP 31), care are loc la Antalya, în Turcia. Joi, va lua parte la reuniunea Comunității Politice Europene de la Dublin, iar vineri, tot în capitala Irlandei, va participa la reuniunea informală a Consiliului European.