Căutările băiatului de patru ani dispărut lângă Bacău continuă; 250 de persoane s-au alăturat operațiunii
Căutările băiatului în vârstă de patru ani care a dispărut joi, 24 septembrie, de lângă familia sa din Onești, județul Bacău, continuă și vineri, 25 septembrie. Părinții au alertat autoritățile după ce copilul nu s-a mai întors acasă.
După mai bine de 24 de ore de misiune, aproximativ 250 de persoane s-au alăturat echipajelor de căutare, printre care se numără și numeroși voluntari.
Copilul are 19 kilograme, ochi albaștri și păr șaten deschis. În momentul în care a plecat de acasă, era îmbrăcat cu pantaloni lungi de culoare gri și un tricou albastru și nu purta încălțăminte.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, încă de la momentul sesizării a fost constituit Centrul de Monitorizare la nivelul instituției, iar echipe formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au desfășurat activități de căutare în teren pentru depistarea minorului.
În operațiunile desfășurate pe timpul nopții au fost utilizate o cameră cu termoviziune și un elicopter aparținând Inspectoratului General de Aviație.
Autoritățile recomandă persoanelor care îl observă pe copil sau dețin informații despre locul unde ar putea fi să apeleze de urgență numărul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.